După ani și ani...

Ehe, dragii mei, deja m-am întors din India de ceva vreme, și uite că povestea a rămas neterminată. Nu vă las eu așa de izbeliște - promit s-o termin cât de curând !

Până una-alta, aici e locul unde se găsesc poze:

Flickr

Mai postez și mai uploadez !

Zilele 28-31

Dupa cum va spuneam mai devreme, zilele se comprima fiindca nu se intampla mare lucru. Ne plimbam pe faleza, mai cumparam cate un suvenir, ne balacim, mancam - ce sa mai, odihna totala ! Cateva intamplari insa merita povestite.
Intr-o dimineata am dat o fuga cu Mihnea in portul din Kovalam; "port" e mult spus, practic e o asezare pescareasca din care pleaca barcile de pescuit care aprovizioneaza statiunea. Am avut ocazia sa observam modul in care se pescuieste traditional in aceasta regiune.
Pescarii pornesc pe mare de cu seara si petrec noaptea punand plase la cateva zeci sau sute de metri in larg. Le lasa peste noapte, iar dimineata sunt aliniati toti pe plaja, pe doua randuri, unul cu tineri, celalalt cu batrani, care trag fiecare de cate o funie care iese din apa. Funiile respective sunt de fapt una si aceeasi; ele formeaza o bucla in larg, de care sunt prinse navoadele. Cativa oameni stau in mare, aproape de tarm; fac mult zgomot si bat cu pumnii in apa pentru a "convinge" pestii sa se intoarca in plase.
Cei de pe mal trag ritmic; nu-si folosesc prea mult mainile, ci se opintesc cu picioarele in pamant si astfel misca funia. Cand ultimul ajunge prea in spate, se muta in fata si devine primul. O metoda relativ eficienta de a pescui, care in acest loc functioneaza bine - in ziua respectiva, plasele au adus la mal tone de peste mic si macar 100 de kilograme de ton. Unii din pestii mari sunt impartiti intre pescari, dar se pare ca exista o "ratie" - doar cativa au primit peste dintre cei peste 30 de oameni prezenti. Pestii mici sunt distibuiti mai liberal; restul prazii mari merge la vanzare, preturile variind zilnic in functie de marimea capturii si, probabil, de concurenta.
Ne-am imprietenit in Kovalam cu un chelner care lucreaza la restaurantul cu cea mai ieftina bere din statiune - 90 de rupii este un pret foarte bun pentru un local, de fapt e cel mai mic pret "de oras" de pana acum. Ne-am hotarat sa mancam numai aici; specialitatile din peste si fructe de mare ne fac sa consumam mai mult decat ar fi nevoie - bine ca macar am facut economie la cazare ! Exista si avantaje cand esti client fidel; ti se fac tot felul de reduceri si oferte speciale. Cred ca recuperam aici toate kilogramele pe care (eventual) le-am pierdut in Rajahstan si UP...
Una din cele mai placute surprize din excursia noastra am avut-o intr-o seara, la o terasa care, pentru a ne atrage ca si clienti (ora era tarzie, nu mai era aproape nimeni), ne-a lasat sa ne alegem muzica. Nimic spectaculos; bine ca macar aveau Clapton si Police. Am ales Clapton si ne-am asezat la o bere de 100 de rupii (deh, muzica costa !). Frumos si relaxant sa mai asculti si muzica buna. Clapton este un mare artist - si totusi, dupa un timp devine plictisitor. Poate niste Police ar fi mai bun ?
Si BUM ! Dintr-o data, fara sa ceara nimeni, din senin incepe sa se auda "muzica sferelor"; ce sa fie acest sunet minunat? Desigur, nu poate fi nimic altceva decat Pink Floyd ! Acelasi Pink Floyd pe care il cautaseram innebuniti si fara sort ide izbanda in Pushkar ! Lumea s-a transformat brusc si mi-am amintit versurile lui Lucian Blaga care sedeau pe un perete in fostul meu liceu:

In ceasul acesta inalt de alchimie cereasca
Lasaram soarele si alte cateva astre
Deasupra capetelor noastre sa se roteasca.

Nimic nu ar putea descrie mai bine acest moment neasteptat de iluminare; drumul inapoi spre casa l-am facut parca pasind pe nori...
Apropo de "casa" noastra - minunata incapere de bambus are si cateva dezavantaje, peste care am trecut usor si care contribuie la farmecul sederii aici.
Unul dintre ele este ca tavanul nu e complet etans, si cand ploua (adica zilnic) mai picura inauntru din loc in loc. N-ar fi o problema prea mare daca nu ar picura direct pe patul meu ! A trebuit sa-l mut ca sa nu am parte de "picatura chinezeasca" in timpul noptii...
Un alt dezavantaj este ca nici peretii nu sunt etansi - nu e o problema pe timp de ploaie, insa prin crapaturi si spatiile dintre betele de bambus intra diverse insecte. Pe majoritatea le "rezolva" micuta soparla care se plimba, nevazuta, pe tavan. Nu v-am spus despre ea, nu? Nici nu am fi observat ca e acolo, dar intr-o seara am vazut o mica umbra care se misca cu viteza pe perete. Era o soparla aproape transparenta si cu ochii mari si negri - e vanator nocturn. Ea se ocupa cu "dezinsectia" camerei; de acum atenti la acest detaliu, am observat soparle in aproape toate incaperile in care am intrat in Kerala.
Exista insa cateva insecte care scapa si care ne-au terorizat, in ciuda afirmatiilor receptionistului ca "nu sunt o problema, pana acum nici un turist nu s-a plans": tantarii ! Dorm ziua si nu-i putem gasi si anihila, insa noaptea ne tortureaza fara mila. Ai nostri sunt diferiti, mai mici si zgomotosi. Cei de aici se misca insa in liniste deplina si par imuni la sprayurile romanesti. Chiar si vaporizatoarele cumparate de aici sunt ineficiente; ele protejeaza un spatiu oarecare, insa pe mine mai deloc.
Solutia a fost sa cumparam niste "spirale" anti-tantar. Sunt niste obiecte verzi care se aseaza pe un suport metalic si li se da foc la un capat. Flacara se stinge repede si spirala incepe sa fumege, arzand mocnit pana cand se consuma complet, lucru care dureaza cateva ore. Intr-adevar, cu doua astfel de "arme" in camera nu ne-a mai deranjat nimic in nici o noapte.
Asa arata, oameni buni, o vacanta pentrecuta pe litoralul indian. Pentru mine plictiseala incepe sa se manifeste, mai ales ca sunt ars de soare si nu mai pot sa stau nici la plaja, nici in apa, temandu-ma de soarele necrutator de aici, care parca te loveste si prin haine.
Solutia este o evadare; multe hoteluri si agentii de pe plaja ofera ture, mai lungi sau mai scurte, prin imprejurimile Trivandrum-ului. Noi ne-am hotarat sa mergem intr-o mini-excursie de o zi pe una din celebrele "backwaters" ale Keralei. Ce e un "backwater", parca simt cum intrebati ? Kerala e un stat care nu duce lipsa de apa - are multe rauri si canale navigabile, cunoscute ca "backwaters". Peisajul este superb - dupa cum e si normal intr-o zona tropicala, unde batalia pentru suprematie se duce continuu intre plante si animale. Vegetatia este luxurianta si sunt multe pasari colorate (cea mai simpatica este micuta Kingfisher, care de altfel da numele unei megacompanii indiene ce produce, printre altele, mult-iubita si bauta noastra bere, Kingfisher Gold).
Sa revenim la tura. Am inceput cu o plimbare pe canalele ce pornesc din digul Neyyar si curg spre Poovar (la sud de resedinta noastra "de vara"). Am avut ocazia sa vedem cum se intalneste raul Neyyar cu Marea Arabiei intr-un punct aflat langa o asezare pescareasca, pe care, evident, am luat-o la picior si pe ai carei locuitori i-am fotografiat pana s-au plictisit de noi.
Al doilea punct de atractie a fost o rezervatie de elefanti, mai precis un fel de "sanatoriu" pentru elefantii odata captivi si pe care autoritatile doresc sa-i reintroduca in mediul lor natural. Nu pot sa spun decat ca pentru mine acesta a fost unul din maximele calatoriei. Am cumparat de pe drum un brat de banane, cu intentia sa hranim elefantii, si bine am facut ! Am facut cunostinta cu patru elefanti, de la "copil" - o elefantica de 8 ani - pana la "bunic" - un mascul enorm, de 78 de ani ! Toti foarte prietenosi si fiecare cu "stapanul" lui - cate un om care il ingrijeste si hraneste. Elefantilor le plac foarte mult bananele, pe care le infuleca pe nerasuflate; dupa doua-trei banane am capatat curaj sa-i hranim direct, adica sa le dam "mura in gura", ocazie cu care am aflat cat de moale si neteda e limba de elefant... spre deosebire de piele, care, desi pare lipsita de par, e acoperita de un strat de fire rare, lungi si foarte aspre. Trompa e o unealta foarte versatila si fascinanta; ne-am distrat copios vazand cat de repede insfaca elefantul o banana daca nu esti atent !
Pentru mine, ce e mai bun acum urmeaza. Ceilalti doi nu au avut curajul, dar eu mi-am aranjat o tura pe elefant. Experienta e fantastica si nu trebuie ratata ! Stai la doi metri jumatate inaltime, tinandu-te de o funie innodata in jurul gatului elefantului, fara sa sau alte ajutoare, si te uiti la o "ceafa lata" si un cap cat o Dacie, gandindu-te ca deocamdata e bine, dar daca bestia o ia la fuga nu prea ai cum sa te tii. Nu recomand nimanui sa se suie pe elefant in pantaloni scurti, fiindca e ca si cum ai sta cu picioarele pe un polizor; mie imi trecea parul elefantului prin pantalonii lungi ! Acestea fiind zise, m-as mai "da" cu elefantul oricand. Sper sa mai am ocazia !
Am terminat bananele si am cucerit elefantii; acum trebuie sa mergem sa vedem o rezervatie de lei, care functioneaza pe acelasi principiu - "reconditioneaza" animale odata captive care trebuie redate salbaticiei. Pe drum mai e si o mini gradina zoologica specializata in ... crocodili ! Poarta amprenta regretatului Steve Irwin, care a fost pe aici, are chiar si o statuie. Spre dezamagirea noastra (ei, nu chiar dezamagire, mai mult iritare), crocodilii erau pesemne satui si nu se miscau deloc. Trebuie sa fie dificil sa observi un crocodil in mediul lui natural, desi pare simplu in filmele documentare. In primul rand pentru ca e capabil sa stea complet nemiscat. In al doilea rand pentru ca are o forma si un colorit care il face aproape invizibil intr-o apa cu multa vegetatie. Am avut "noroc" ca usa unei custi era putin intredeschisa si de ea se rezema o coada de crocodil (unul din cei mai mari de acolo, sa tot fi avut trei metri). Ne-am facut curaj, eu si Alina, si l-am atins ! Nici nu s-a sinchisit, dar noi ne-am simtit victoriosi si am plecat viteji mai departe.
Si acum urmeaza partea neplacuta a zilei. Rezervatia de lei era inchisa, deoarece am ajuns prea tarziu. Nu era vina noastra, noi nu aveam de unde sa stim ca parcul se inchide la ora 4. Asta ar fi trebuit sa stie ghidul nostru, fiind pe deplin constient ca voiam neaparat sa vedem leii ! Am inceput sa ne enervam si ne-am hotarat sa ne cerem o parte din bani inapoi. Ne-am intors (drum de o ora pe sosea) la agentia unde am organizat excursia si ne-am tocmit cu agentul pana ne-am recuperat, din 6500 de rupii, 3000. Jos palaria pentru Mihnea si Alina ! Au condus bine negocierile; mie mi-a convenit, fiindca mi-am pastrat intacti nervii proprii, in detrimentul nervilor lor, care chiar se aprinsesera... O situatie delicata, din care insa am iesit bine si am decretat ca meritam o bere - pe care am servit-o, desigur, la amicul nostru de la restaurant. Avem datele lui de contact; cand mai ajungem in Kerala stim la cine sa apelam.
Si astfel trec zilele la mare si la soare (ma rog, mai mult la mare decat la soare, fiindca ploua zilnic si, in general, e innorat). Se apropie momentul in care va trebui sa lasam plaja in urma si sa ne intoarcem in Uttar Pradesh pentru ultima parte a calatoriei noastre: Varanasi...