După ani și ani...

Ehe, dragii mei, deja m-am întors din India de ceva vreme, și uite că povestea a rămas neterminată. Nu vă las eu așa de izbeliște - promit s-o termin cât de curând !

Până una-alta, aici e locul unde se găsesc poze:

Flickr

Mai postez și mai uploadez !

Zilele 28-31

Dupa cum va spuneam mai devreme, zilele se comprima fiindca nu se intampla mare lucru. Ne plimbam pe faleza, mai cumparam cate un suvenir, ne balacim, mancam - ce sa mai, odihna totala ! Cateva intamplari insa merita povestite.
Intr-o dimineata am dat o fuga cu Mihnea in portul din Kovalam; "port" e mult spus, practic e o asezare pescareasca din care pleaca barcile de pescuit care aprovizioneaza statiunea. Am avut ocazia sa observam modul in care se pescuieste traditional in aceasta regiune.
Pescarii pornesc pe mare de cu seara si petrec noaptea punand plase la cateva zeci sau sute de metri in larg. Le lasa peste noapte, iar dimineata sunt aliniati toti pe plaja, pe doua randuri, unul cu tineri, celalalt cu batrani, care trag fiecare de cate o funie care iese din apa. Funiile respective sunt de fapt una si aceeasi; ele formeaza o bucla in larg, de care sunt prinse navoadele. Cativa oameni stau in mare, aproape de tarm; fac mult zgomot si bat cu pumnii in apa pentru a "convinge" pestii sa se intoarca in plase.
Cei de pe mal trag ritmic; nu-si folosesc prea mult mainile, ci se opintesc cu picioarele in pamant si astfel misca funia. Cand ultimul ajunge prea in spate, se muta in fata si devine primul. O metoda relativ eficienta de a pescui, care in acest loc functioneaza bine - in ziua respectiva, plasele au adus la mal tone de peste mic si macar 100 de kilograme de ton. Unii din pestii mari sunt impartiti intre pescari, dar se pare ca exista o "ratie" - doar cativa au primit peste dintre cei peste 30 de oameni prezenti. Pestii mici sunt distibuiti mai liberal; restul prazii mari merge la vanzare, preturile variind zilnic in functie de marimea capturii si, probabil, de concurenta.
Ne-am imprietenit in Kovalam cu un chelner care lucreaza la restaurantul cu cea mai ieftina bere din statiune - 90 de rupii este un pret foarte bun pentru un local, de fapt e cel mai mic pret "de oras" de pana acum. Ne-am hotarat sa mancam numai aici; specialitatile din peste si fructe de mare ne fac sa consumam mai mult decat ar fi nevoie - bine ca macar am facut economie la cazare ! Exista si avantaje cand esti client fidel; ti se fac tot felul de reduceri si oferte speciale. Cred ca recuperam aici toate kilogramele pe care (eventual) le-am pierdut in Rajahstan si UP...
Una din cele mai placute surprize din excursia noastra am avut-o intr-o seara, la o terasa care, pentru a ne atrage ca si clienti (ora era tarzie, nu mai era aproape nimeni), ne-a lasat sa ne alegem muzica. Nimic spectaculos; bine ca macar aveau Clapton si Police. Am ales Clapton si ne-am asezat la o bere de 100 de rupii (deh, muzica costa !). Frumos si relaxant sa mai asculti si muzica buna. Clapton este un mare artist - si totusi, dupa un timp devine plictisitor. Poate niste Police ar fi mai bun ?
Si BUM ! Dintr-o data, fara sa ceara nimeni, din senin incepe sa se auda "muzica sferelor"; ce sa fie acest sunet minunat? Desigur, nu poate fi nimic altceva decat Pink Floyd ! Acelasi Pink Floyd pe care il cautaseram innebuniti si fara sort ide izbanda in Pushkar ! Lumea s-a transformat brusc si mi-am amintit versurile lui Lucian Blaga care sedeau pe un perete in fostul meu liceu:

In ceasul acesta inalt de alchimie cereasca
Lasaram soarele si alte cateva astre
Deasupra capetelor noastre sa se roteasca.

Nimic nu ar putea descrie mai bine acest moment neasteptat de iluminare; drumul inapoi spre casa l-am facut parca pasind pe nori...
Apropo de "casa" noastra - minunata incapere de bambus are si cateva dezavantaje, peste care am trecut usor si care contribuie la farmecul sederii aici.
Unul dintre ele este ca tavanul nu e complet etans, si cand ploua (adica zilnic) mai picura inauntru din loc in loc. N-ar fi o problema prea mare daca nu ar picura direct pe patul meu ! A trebuit sa-l mut ca sa nu am parte de "picatura chinezeasca" in timpul noptii...
Un alt dezavantaj este ca nici peretii nu sunt etansi - nu e o problema pe timp de ploaie, insa prin crapaturi si spatiile dintre betele de bambus intra diverse insecte. Pe majoritatea le "rezolva" micuta soparla care se plimba, nevazuta, pe tavan. Nu v-am spus despre ea, nu? Nici nu am fi observat ca e acolo, dar intr-o seara am vazut o mica umbra care se misca cu viteza pe perete. Era o soparla aproape transparenta si cu ochii mari si negri - e vanator nocturn. Ea se ocupa cu "dezinsectia" camerei; de acum atenti la acest detaliu, am observat soparle in aproape toate incaperile in care am intrat in Kerala.
Exista insa cateva insecte care scapa si care ne-au terorizat, in ciuda afirmatiilor receptionistului ca "nu sunt o problema, pana acum nici un turist nu s-a plans": tantarii ! Dorm ziua si nu-i putem gasi si anihila, insa noaptea ne tortureaza fara mila. Ai nostri sunt diferiti, mai mici si zgomotosi. Cei de aici se misca insa in liniste deplina si par imuni la sprayurile romanesti. Chiar si vaporizatoarele cumparate de aici sunt ineficiente; ele protejeaza un spatiu oarecare, insa pe mine mai deloc.
Solutia a fost sa cumparam niste "spirale" anti-tantar. Sunt niste obiecte verzi care se aseaza pe un suport metalic si li se da foc la un capat. Flacara se stinge repede si spirala incepe sa fumege, arzand mocnit pana cand se consuma complet, lucru care dureaza cateva ore. Intr-adevar, cu doua astfel de "arme" in camera nu ne-a mai deranjat nimic in nici o noapte.
Asa arata, oameni buni, o vacanta pentrecuta pe litoralul indian. Pentru mine plictiseala incepe sa se manifeste, mai ales ca sunt ars de soare si nu mai pot sa stau nici la plaja, nici in apa, temandu-ma de soarele necrutator de aici, care parca te loveste si prin haine.
Solutia este o evadare; multe hoteluri si agentii de pe plaja ofera ture, mai lungi sau mai scurte, prin imprejurimile Trivandrum-ului. Noi ne-am hotarat sa mergem intr-o mini-excursie de o zi pe una din celebrele "backwaters" ale Keralei. Ce e un "backwater", parca simt cum intrebati ? Kerala e un stat care nu duce lipsa de apa - are multe rauri si canale navigabile, cunoscute ca "backwaters". Peisajul este superb - dupa cum e si normal intr-o zona tropicala, unde batalia pentru suprematie se duce continuu intre plante si animale. Vegetatia este luxurianta si sunt multe pasari colorate (cea mai simpatica este micuta Kingfisher, care de altfel da numele unei megacompanii indiene ce produce, printre altele, mult-iubita si bauta noastra bere, Kingfisher Gold).
Sa revenim la tura. Am inceput cu o plimbare pe canalele ce pornesc din digul Neyyar si curg spre Poovar (la sud de resedinta noastra "de vara"). Am avut ocazia sa vedem cum se intalneste raul Neyyar cu Marea Arabiei intr-un punct aflat langa o asezare pescareasca, pe care, evident, am luat-o la picior si pe ai carei locuitori i-am fotografiat pana s-au plictisit de noi.
Al doilea punct de atractie a fost o rezervatie de elefanti, mai precis un fel de "sanatoriu" pentru elefantii odata captivi si pe care autoritatile doresc sa-i reintroduca in mediul lor natural. Nu pot sa spun decat ca pentru mine acesta a fost unul din maximele calatoriei. Am cumparat de pe drum un brat de banane, cu intentia sa hranim elefantii, si bine am facut ! Am facut cunostinta cu patru elefanti, de la "copil" - o elefantica de 8 ani - pana la "bunic" - un mascul enorm, de 78 de ani ! Toti foarte prietenosi si fiecare cu "stapanul" lui - cate un om care il ingrijeste si hraneste. Elefantilor le plac foarte mult bananele, pe care le infuleca pe nerasuflate; dupa doua-trei banane am capatat curaj sa-i hranim direct, adica sa le dam "mura in gura", ocazie cu care am aflat cat de moale si neteda e limba de elefant... spre deosebire de piele, care, desi pare lipsita de par, e acoperita de un strat de fire rare, lungi si foarte aspre. Trompa e o unealta foarte versatila si fascinanta; ne-am distrat copios vazand cat de repede insfaca elefantul o banana daca nu esti atent !
Pentru mine, ce e mai bun acum urmeaza. Ceilalti doi nu au avut curajul, dar eu mi-am aranjat o tura pe elefant. Experienta e fantastica si nu trebuie ratata ! Stai la doi metri jumatate inaltime, tinandu-te de o funie innodata in jurul gatului elefantului, fara sa sau alte ajutoare, si te uiti la o "ceafa lata" si un cap cat o Dacie, gandindu-te ca deocamdata e bine, dar daca bestia o ia la fuga nu prea ai cum sa te tii. Nu recomand nimanui sa se suie pe elefant in pantaloni scurti, fiindca e ca si cum ai sta cu picioarele pe un polizor; mie imi trecea parul elefantului prin pantalonii lungi ! Acestea fiind zise, m-as mai "da" cu elefantul oricand. Sper sa mai am ocazia !
Am terminat bananele si am cucerit elefantii; acum trebuie sa mergem sa vedem o rezervatie de lei, care functioneaza pe acelasi principiu - "reconditioneaza" animale odata captive care trebuie redate salbaticiei. Pe drum mai e si o mini gradina zoologica specializata in ... crocodili ! Poarta amprenta regretatului Steve Irwin, care a fost pe aici, are chiar si o statuie. Spre dezamagirea noastra (ei, nu chiar dezamagire, mai mult iritare), crocodilii erau pesemne satui si nu se miscau deloc. Trebuie sa fie dificil sa observi un crocodil in mediul lui natural, desi pare simplu in filmele documentare. In primul rand pentru ca e capabil sa stea complet nemiscat. In al doilea rand pentru ca are o forma si un colorit care il face aproape invizibil intr-o apa cu multa vegetatie. Am avut "noroc" ca usa unei custi era putin intredeschisa si de ea se rezema o coada de crocodil (unul din cei mai mari de acolo, sa tot fi avut trei metri). Ne-am facut curaj, eu si Alina, si l-am atins ! Nici nu s-a sinchisit, dar noi ne-am simtit victoriosi si am plecat viteji mai departe.
Si acum urmeaza partea neplacuta a zilei. Rezervatia de lei era inchisa, deoarece am ajuns prea tarziu. Nu era vina noastra, noi nu aveam de unde sa stim ca parcul se inchide la ora 4. Asta ar fi trebuit sa stie ghidul nostru, fiind pe deplin constient ca voiam neaparat sa vedem leii ! Am inceput sa ne enervam si ne-am hotarat sa ne cerem o parte din bani inapoi. Ne-am intors (drum de o ora pe sosea) la agentia unde am organizat excursia si ne-am tocmit cu agentul pana ne-am recuperat, din 6500 de rupii, 3000. Jos palaria pentru Mihnea si Alina ! Au condus bine negocierile; mie mi-a convenit, fiindca mi-am pastrat intacti nervii proprii, in detrimentul nervilor lor, care chiar se aprinsesera... O situatie delicata, din care insa am iesit bine si am decretat ca meritam o bere - pe care am servit-o, desigur, la amicul nostru de la restaurant. Avem datele lui de contact; cand mai ajungem in Kerala stim la cine sa apelam.
Si astfel trec zilele la mare si la soare (ma rog, mai mult la mare decat la soare, fiindca ploua zilnic si, in general, e innorat). Se apropie momentul in care va trebui sa lasam plaja in urma si sa ne intoarcem in Uttar Pradesh pentru ultima parte a calatoriei noastre: Varanasi...

Ziua 27

Am dormit bustean; nici nu e de mirare. Cei doi au plecat pe plaja ceva mai devreme; eu am ramas pana pe la ora 11 sa dorm.

M-am intalnit cu ei pe una din plaje - Kovalam are trei, toate sub forma de semiluna, deservite de nenumarate restaurante si terase, hoteluri si case de vacanta, astfel incat oricine, cu orice buget, poate veni aici.

Se pare ca tovarasii mei, pe langa baia obligatorie in minunata mare a Arabiei, s-au interesat de preturile de cazare la diferitele hoteluri din jur. Asta mai ales la insistentele Alinei, care ar fi vrut sa stea, pe cat posibil, la o casuta de bambus direct pe plaja - din pacate, asa ceva nu exista aici, dar sunt multe hoteluri cu vedere la mare. Surprinzator, contrar informatiilor din ajun, nu sunt multi turisti - pesemne, fiind inceput de sezon, abia acum sunt pe cale sa vina ? Locuri de cazare sunt peste tot, un hotel cu piscina si vedere spre plaja costa doar cu 100 de rupii mai mult decat dam acum pe cazare !

Ne-am hotarat sa spunem "NU" celor care vor sa ne "fraiereasca". Cautand putin mai mult, am gasit doua oferte extrem de atractive: o camera mica la 900 de rupii pe noapte si o camera mare, cu pereti si acoperis de bambus, la 1500 de rupii. Noi pe cazare dam fabuloasa suma de 2350 de rupii pe noapte, si nici macar nu vedem plaja ! Suparati, am pus punct colaborarii cu Gopal (alt snapan) si cu hotelul la care stateam si ne-am mutat in camera de bambus. Eu sunt convins ca, din toate hotelurile de pe plaja, aceasta este cea mai buna camera pe care o puteam gasi. Privelistea catre mare e fantastica - suntem practic la 30 de metri de valuri, iar camera in sine are o personalitate aparte; e cel mai apropiat lucru de ce-si dorea Alina. Are insa doua inconveniente: e la ultimul etaj si prin tavanul de bambus, cand ploua torential, mai picura pe ici pe colo; in al doilea rand, nu exista apa calda, fiindca dauneaza bambusului, asa ca suntem nevoiti sa ne spalam cu apa rece ! Din acest al doilea motiv era cat pe ce sa alegem cealalta varianta; am reusit insa sa-l convingem pe receptioner sa ne faca o reducere de 200 de rupii pe noapte fiindca nu e apa calda - aici totul se negociaza !

Bucurosi de modul in care am rezolvat problema, cat si de economia substantiala facuta (1000 de rupii pe zi), ne-am asternut pe mancat si baut; am testat vinul (bun) de Kerala si multe feluri de mancare pescareasca. Serviciile sunt ireprosabile, iar mancarea divina. Ne-am hotarat sa nu plecam pana nu testam tot ce exista in meniu !

Si iata ca intram in perioada de relaxare a excursiei; de acum, intrarile in jurmal vor fi mai rare fiindca vrem sa dedicam timpul odihnei, inotului si plajei. Revin daca se intampla ceva interesant !

Ziua 26

Nu este chip sa dormi in aeroport, chiar daca e atat de gol pe cat era cel din Jaipur, la orele mici ale diminetii. Iata ca a venit si ora imbarcarii - fara incidente, cu o mica exceptie: la scanarea bagajului de cala, personalul ne-a descoperit sticlele de palinca pe care le luaseram de acasa si ni s-a explicat ca nu avem voie sa zburam cu recipiente de lichide care nu sunt sigilate de producator. Imposibil de aplicat in cazul nostru, fiindca producatorul nu are sigilii (palinca de casa, ce sa-i faci). Le-am explicat politicos ca de fapt noi folosim licoarea ca medicament pentru stomac, fiind sensibili la mancarea indiana, asa ca un lucrator de acolo ne-a "sigilat" sticlele... cu banda adeziva, infasurata in jurul dopului ! Ne-a spus ca ne lasa sa trecem cu ele doar fiindca sunt "medicament" si pentru ca nu cunosteam regulamentul. Auzi la el ! Dupa ce am trecut prin toate scanarile posibile, in aeroporturi mult mai mari, sa ne poticnim chiar aici... nu se poate ! In plus, in India totul se rezolva (ca si la noi) cu o mica "atentie", care in acest caz nu a fost necesara, dar cine stie, daca nu terminam "marfa" pana plecam din Kerala poate va fi nevoie...

Gata, ne-am imbarcat; urmatoarea oprire e Bombay, unde va trebui sa stam catevca ore ca sa asteptam zborul de legatura spre Kochin. Morti de somn, am "lesinat" toti pe parcursul orei si jumatate cat a durat zborul. Iata-ne si in Bombay...

Avand la dispozitie destul de putin timp, ne-am hotarat sa iesim doar in jurul aeroportului, ca sa ne facem o idee despre ce inseamna Bombay. Impresia este imediat una de bogatie si educatie - nu intamplator aici este capitala luxului si extravagantei indiene. Nimeni nu se mai uita la noi ca la "animale" exotice aici; de fapt, chiar noua ni se pare ca suntem mult mai murdari si neingrijiti decat ceilalti oameni - toti la camasa si foarte curati. Deh, noi venim de la tara, din targul de camile - nu stim cum sa ne imbracam si purtam la oras !

Am gasit in cele din urma un restaurant cu preturi acceptabile si ne-am asezat la un ceai si un pranz. Acesta este unul din efectele neplacute ale zborurilor la ore "neortodoxe": traiesti continuu cu o senzatie de foame datorata ruperii ritmului natural de viata. Asadar, in total am mancat de cinci ori in aceasta zi: o data in Jaipur, in aeroport, o data in Bombay in aeroport, o data aici in restaurant si inca cu macar doua ocazii pe care le voi expune mai incolo. Asa suplineste romanul lipsa somnului !

Inca un zbor obositor - verificari, check in-uri, imbarcari. La decolare am vazut si eu, de sus, ce diferente sociale mari exista in Bombay - se vedeau zone bogate, cu cladiri mari si luxoase, si spre periferie ghetouri intinsde pe hectare intregi; cei care au vazut filmul "Slumdog Millionaire" stiu la ce ma refer.

Intr-un final am ajuns si la Kochin. Omul nostru din India, domnul Puneet din Delhi, s-a ocupat de rezervarea trenului spre Trivandrum si a aranjat si calatoria de acolo spre plaja Kovalam, destinatia noastra finala, tocmind un partener de afaceri de-al lui din Kerala, un anume domn Gopal, care se va ocupa si de cazare. Obositor drum; suntem deja de mult timp pe drum, cu aproape 0 ore de somn (sa tinem cont ca in noaptea din tabara de camile nu ne-am odihnit aproape deloc). Mai trebuie sa ajungem de la aeroport la gara; aici, confuzie totala - rauri de oameni, toti vrand ceva, miscare continua, si noi, care nu intelegem ce trebuie sa facem ca sa ne urcam in tren. Nu exista mersul trenurilor, nu stim la ce linie sa mergem, daca a fost platita sau nu calatoria, cu cine trebuie sa vorbim... Localnicii pe care i-am intrebat ne-au dat raspunsuri contradictorii, asa ca am renuntat (pentru moment) si am mers, evident, sa mancam - intr-un restaurant non-vegetarian din gara, care este amplasat usa in usa cu un restaurant pur vegetarian. Ca sa ai de unde alege !

O noua manifestare a varietatii existente in India: mancarea de aici este complet diferita de cea din nord. La fel de gustoasa, dar mirodeniile si modul de preparare sunt altele. Excelent, din nou !

Pana la urma problema trenului s-a rezolvat de la sine. Un anunt prin megafonul din gara ne-a informat ca trenul nostru "soseste in statie la linia 4" - cam ca la noi; am mers la linia 4 si ne-am cautat vagonul, trecut pe rezervarea pe care o tipariseram mai devreme la un internet cafe, in aeroport. In tren, imbulzeala mare, dar nu pe cat s-ar astepta cineva care a vazut filmari cu trenuri indiene atat de pline, incat oamenii calatoresc si pe acoperis. Un vagon de clasa a 2-a are 6 randuri de scaune, cu un culoar pe mijloc, pe care se plimba constant vanzatori ambulanti care ofera fiecare, ba cafea, ba o gustare, ba ciocolata, chiar si supa de rosii ! E imposibil sa ramai flamand sau insetat intr-un astfel de tren. Locurile in sine erau destul de murdare - poate chiar mai murdare decat cele din personalele noastre. Toaleta in schimb - curata. Taranii nostri sunt mai tarani decat taranii lor...

Se calatoreste cu toate usile deschise; in Kerala e foarte cald si umed - gratie climei tropicale. Din fuga trenului se vede cat de diferit este acest stat (unul din cele mai bogate din India si, cu siguranta, cel mai educat) de Rajahstanul arid: vegetatie luxurianta, paduri intregi de palmieri si cocotieri plini de fructe, multa apa si, din loc in loc, ploaie torentiala. Kerala este "tara lui Dumnezeu", cum le place sa o numeasca localnicii, pe buna dreptate - un paradis verde, cu multe lacuri si canale navigabile, unice in India, care confera mare parte din farmecul acestui loc. Surprinzator, o mare parte din populatie este crestina - datorita sfantului Xavier si discipolilor lui, care au dus aici o intensa munca de misionar cu cateva secole in urma. Sunt biserici peste tot, la fel si scoli patronate de cate un sfant crestin. Insa cea mai mare surpriza provine din administratie. Discutand cu un localnic care a auzit ca suntem din Romania, nu mica ne-a fost mirarea sa aflam ca stia unde e tara noastra: "A, Romania ! Parca ati fost comunisti, nu? Kerala este un stat comunist !"

Intr-adevar, peste tot, pe afisele electorale de pe stalpi, cat si pe ziduri, apare simbolul secerei si ciocanului - un comunism "cu fata umana", care de fapt este implementat conform doctrinei sociale la care adera toate partidele de stanga din Europa - cu deschidere catre capitalism si, totusi, cu protectia individului in minte.

Calatoria cu trenul este picatura care umple paharul; deja suntem de 25 de ore pe drum si nu mai rezistam, nici fizic si nici psihic. Vrem sa se termine ! La ora 9 seara aflam de la un alt calator ca mai dureaza cam o ora pana la destinatie - noi crezuseram ca ne apropiem ! Nu se mai poate asa !

Cinci minute mai tarziu insa, trenul opreste in gara noastra; mare bucurie ! Omul o fi fost prost informat ? Poate nu a inteles prea bine engleza noastra; nu conteaza, am ajuns...

In Trivandrum (capitala statului), ploaie torentiala. Domnul Gopal ne asteapta la iesire, si, din fericire, taxiul este imediat langa - cativa metri prin ploaie deja ne-au "murat" pana la piele. Kovalam, venim !

Distanta dintre cele doua localitati se parcurge usor - nu sunt decat 15-20 de kilometri. Ne-am cazat; hotelul nostru nu este pe plaja, cum am fi dorit, dar e destul de aproape, poate 2 minute de mers pe jos... Pretul cam mare, dar camera e incapatoare, are frigider si televizor si e linistita. Surpriza ! Biroul lui Gopal e chiar la parter ! Ce convenabil !

O scurta plimbare pe plaja (pustie !) si mai luam o cina - mare foamea astazi ! Kerala, si in special zona de plaja, sunt patria mancarurilor pe baza de peste si alte animale marine. Cam scump, dar ce dsa-i faci, aici e totusi o statiune turistica si acum suntem la inceputul sezonului, deci preturile sunt maxime. Inghitim in sec si ne vedem de masa - urmata de o bere si o discutie, filosofica, intre oameni ametiti de oboseala. Gata, la culcare - 27 de ore de alergatura sunt de ajuns. Suntem hotarati sa nu mai repetam greseala si sa includem, data viitoare, un popas pentru somn la mijlocul calatoriilor lungi.

Ziua 25

Ce frumos este sa te trezesti inainte de rasarit si sa vezi cum luna apune in spatele muntilor, iar soarele rasare peste micul desert si lumineaza corturi si camile cu razele blande de dimineata ! Eu m-am trezit primul; incet-incet, s-au dezmortit si ghizii nostri, apoi restul trupei. Am baut ceaiul de dimineata si un mic dejun rapid si am incalecat pe camile. Am stat mai incordat la intoarcere, pentru ca aveam dureri, iar scarile erau reglate asimetric, asa incat stateam pe camila cumva in diagonala si aveam emotii la fiecare galop. Mai adaugam si febra musculara din ajun, fiindca nu e chiar comod de calarit acest animal - numaram minutele pana la destinatie. Am aflat ca exista si ture lungi cu camila, se pleaca din Pushkar si se merge pana in Jaippur, calatoria durand 7 zile. Valeu ! Sa stai pe camila cate 8-10 ore pe zi timp de 7 zile trebuie sa fie cumplit...

Intr-un final am ajuns; a fost nevoie de doi oameni sa-mi induplece camila sa ma lase jos, dar am reusit sa cobor si, drept trofeu, i-am luat pomponul de pe nas (nu v-am spus asta: camilele de aici sunt "decorate" cu multe margele si ciucuri colorati, iar pe nas au un pompon rosu, care le face sa arate ca niste clovni supradimensionati). Ne-am luat ramas bun de la organizatori si am plecat bucurosi ca "am facut-o si pe asta".

Astazi festivalul ia sfarsit; targul de animale se poate considera ca s-a incheiat, mai sunt foarte putine camile pe campul de desfasurare. Seara vom pleca si noi inapoi spre Jaipur, fiindca la 5 dimineata avem avion spre Kerala si vrem sa ajungem din timp. Mai raman de facut putine lucruri aici; cumparaturile ramase si un ultim eveniment - ceremonia anuala de pe lac !

Am promis ieri ca va explic de ce e important lacul si templul de aici. Ei bine, fiind unul din putinele temple dedicate lui Brahma, atrage o data pe an, in timpul festivalului, multi pelerini care vin aici in ultima zi, cand e luna plina, sa ia parte la o ceremonie speciala, inchinata zeului, care are loc pe lacul de langa templu. Oamenii aduc tavite cu lumina, pe care le pun pe lac. Foarte multi se imbaiaza aici, deoarece se spune ca o baie in lac te spala de pacate si aduce noroc (Karma buna). Fotografia e interzisa in timpul baii; eu nu m-am obosit sa particip, dar Mihnea a reusit sa "fure" cateva cadre, cu acordul politistilor din serviciul de paza. Atractia speciala este seara, dupa apus; am intrat fara probleme multumita snurului meu portocaliu cu alb, care ma pazeste de preoti. Acum lacul e plin de lumina, iar preotii se pregatesc de o "slujba" - un spectacol de foc si muzica rituala, impresionant pentru mine, care n usunt un om religios, dar pot sa apreciez spectacolul. Am fost suprins sa aud cea mai buna muzica de pana acum din India - o incantatie hipnotica si intunecata, care combinata cu spectacolul flacarilor induce o stare de transa chiar si unui "necredincios" ca mine !

Da, ce pot sa spun, mi-a placut ! Am plecat placut suprins inapoi spre bazar, unde am terminat lista de cumparaturi dedicata Pushkarului. Ne intoarcem la hotel, unde trebuie sa ne facem bagajele si sa ne pregatim de zbor.

Am plecat din Pushkar pe la ora 9 seara; Prem nu parea sa fie chiar in apele lui - era foarte serios si tacut. Am finalizat cu el aspectele financiare si i-am dat si "bacsisul" pentru serviciile oferite. Greu de spus daca s-a bucurat sau nu; de data asta era greu de citit. Eu sper totusi ca i-am facut o bucurie. Cred ca starea lui se datoreaza faptului ca azi trebuie sa se desparta de noi, ceea ce nu-i place, asa cum nu ne convine nici noua - sigur o sa-i simtim lipsa omuletului "bun la toate", care cunoaste Rajahstanul la fel cum stie sa cante "Lolipop Lagela" (o melodie pe care o fredoneaza tot timpul cand e bucuros) !

Am pornit la drum; rupti de oboseala dupa noaptea din desert, am atipit si iata-ne deja in Jaipur ! Am ajuns mult prea devreme; traficul a fost mai lejer decat crezuse soferul, asa ca la ora 11:30 eram deja la aeroport - mai avem de asteptat pana la ora 5, si se anunta o zi lunga... ca o zi de post.

Prem are un jurnal de calatorie, in care turistii, la finalul excursiei, trec cateva ganduri despre sofer si experienta prin care au trecut. Am citit ce au scris ceilalti; numai de bine despre Prem, asa cum si merita ! Am scris si noi cate ceva; cum ca ne-a placut si o sa ne lipseasca si o sa ne intoarcem - ceea ce sper ca vom face, fiindca ne-a placut mult !

Si asa ne-am luat noi ramas bun de la "Premut" si ne-am asezat in aeroport, ca niste copii pribegi, obositi tare si simtind un amestec de entuziasm pentru locurile noi si de parere de rau pentru ce lasam in urma... Sa vina dimineata !

Test

Postare facuta prin mail !

Ziua 24

Azi m-am hotarat sa nu-l mai insotesc pe Mihnea la sedinta foto de la rasarit; in primul rand ca e cam devreme (stiu, am zis ca ne trezim in mod regulat la 5, dar nu e chiar asa...) si in al doilea rand ca am vazut deja cum arata subiectul in lumina diminetii; unde mai pui ca festivalul se apropie de final, tranzactiile au fost facute si multi targoveti pleca inapoi spre casele lor.
Pentru mine, aceasta e o zi dedicata cumparaturilor, dar nu numai, fiindca trebuie sa stabilim cu omul lui Prem cat costa si in ce consta "camel safari"-ul in care vrem sa plecam azi. Dupa sculare si improspatare (ce bine e sa te scoli mai tarziu), trebuie sa ne sincronizam cu Mihnea, care vine deja obosit de la festival si vrea si el un ceai la o terasa. Am ales un local numit Pink Floyd - daca nici aici nu e muzica buna, noi renuntam sa mai cautam !
Pe drum am fost deturnat de un "calugar" local - un slujitor al lui Brahma, care convinge turistii sa depuna o floare in lacul de la templu (o sa va explic maine cum sta streaba cu acest lac). Ideea este urmatoarea: vine omul, ia o floare portocalie care este oferita ca ofranda zeilor si o pune pe lacul de la templu, in prezenta unui brahmin (un preot al lui Brahma), dupa care rosteste o incantatie pentru noroc si karma buna. Brahminul il vopseste pe frunte (semnul celui de-al treilea ochi) si ii leaga la mana un snur portocaliu cu alb, care arata altor "calugari" ca omul respectiv a fost "sfintit" si ca poate sa participe la ceremoniile de la templu fara sa fie deranjat. Simplu, nu ? Evident ca nu - sa nu credeti ca brahminul face aceste lucruri gratis. Ca orice serviciu deidcat turistilor, si acesta costa, si preotii incearca sa stoarca sume importante de la oamenii creduli ("acesti bani sunt doar materie ! ei ajuta niste oameni sarmani ! dupa moarte, ei nu mai inseamna nimic !"). Noi stiam deja de la Prem cel Indispensabil ca nu are rost sa dam mai mult de 100 de rupii, insa cand i-am spus brahminului ca donatia mea e de 20 de rupii (atat aveam marunt) s-a uitat la mine ca la un nebun si mi-a spus: "Glumesti ? 100 de rupii costa doar materialele !" (n.a. materialele fiind vopseaua pentru frunte, snurul de la mana, floarea si niste seminte de orez care se arunca in lac). Am plusat la 100 de rupii, suma corecta, si am tinut-o pe-a mea, desi omul sustinea sus si tare ca sunt oameni care doneaza mult mai mult - "da si tu macar 5000 de rupii !". A vazut insa intr-un final ca nu tine si a venit cu mine sa schimb o bancnota mai mare, si-a primit cele 100 de rupii, mi-a legat snurul in jurul mainii si m-a binecuvantat. Preotii - peste tot la fel; unde esti tu, Tepes Doamne !
Am mai rezolvat o problema; de acum pot sa ajung pe lac fara sa mai fiu deranjat, si asta e important - vedeti maine de ce. Acum insa trebuie gasita terasa Pink Floyd, lucru deloc usor, fiindca e ascunsa bine pe niste stradute intortocheate. Am gasit-o intr-un final, si promitea; terasa se afla la ultimul etaj al unui hotel (tot Pink Floyd) care e una din cele mai inalte cladiri din Pushkar, drept urmare privelistea e spectaculoasa. Urcand treptele, observi la fiecare pas cate un nume de melodie a celebrei formatii ("A Momentary Lapse of Reason room", "Wish you were here Room" s.a.m.d.).
Pe terasa o gasesc pe Alina si un cuplu de straini; nici pomeneala de muzica sau de Mihnea, iar Alina e deja nervoasa fiindca voia o bere si chelnerul i-a cerut 400 de erupii pe una ! A aparut si Mihnea, si el blestemand labirintul care duce la locul cu pricina; am baut un ceai si am plecat, fara sa lasam bacsis, si ne-am dat seama, cu parere de rau, ca nu va fi chip sa gasim muzica noastra nicaieri pe unde vom merge. Mare pacat !
Foamea apare, vrei-nu vrei. Nu aveam chef de mic dejunul traditional, desi cei doi au infulecat pe nerasuflate niste samosa si cachori. Am gasit in schimb un mic local la strada care servea falafel; nu e de mirare, avand in vedere cati evrei se perinda pe aici. Nu pot sa spun decat ca facea toti banii; desi complet vegetarian, era foarte gustos si, pe buna dreptate, localul atragea multi clienti. Fara indoiala, vom mai manca aici !
Cu stomacul plin e mult mai simplu sa te ocupi de treburi organizatorice. Am plecat cu Alina sa punem la punct calatoria cu camilele, lasandu-l pe Mihnea sa doarma o ora-doua (era treaz, totusi, de la 5).
Omul cu organizarea ne-a prezentat pachetul si am cazut de acord rapid; vom pleca la ora 16:30, fiecare pe cate o camila cu conducator, si vom innopta in desert, la cort. Cina si micul dejun sunt incluse in pachet si se pregatesc acolo; conducatorii de camile sunt in acest caz si bucatari.
Zis si facut; la ora 16:30 eram la locul de plecare, ne-am luat camilele si am pornit !
Un lucru e clar: mersul cu camila e unul din cele mai "tari" lucruri pe care le-am facut ! Sa stai calare pe un animal, la peste 2 metri inaltime, si sa mergi in galop cand abia poti sa te tii este in acelasi timp inspaimantator si inaltator; senzatia completa e foarte placuta, si toti am coborat de pe camile ranjind ! Insa pana la destinatie n-a fost usor; in primul rand, camila are un torace foarte lat si pentru un om fara antrenament, pozitia e foarte obositoare si nu ofera deloc control. In al doilea rand, camila mea avea o "sa" foarte rudimentara, practic cateva scanduri puse in unghi drept si prinse in suruburi; doua din aceste suruburi mi se infigeau direct in glezne, drept pentru care m-am ales cu o rana frumusica dupa "tura". In al treilea rand, "soferul" era putin cam salbatic si impulsiv - perfect potrivit cu bestia, care era singura naravasa dintre cele trei - a incercat de doua ori sa ma muste; blestemata fie mobilitatea gatului camilei !
Am ajuns totusi intregi la locul de campare. Acolo am intrat in vorba cu un cuplu de englezi, cam confuzi de felul lor, dar simpatici. O bere la lumina lunii (pline), o masa copioasa pregatita de "camilisti" - ce sa-ti mai doresti ? Am mers toti trei, ne-am luat inima-n dinti si am maingaiat pe rand camila lui Mihnea, Raju, cea mai batrana si docila dintre ele; conform unuia dintre conducatori, singurul care vorbea engleza: "Raju are 10 ani si nu musca deloc; Jimmy (n.a. camila Alinei) are 4 ani si nu prea musca, dar Krishna (n.a. camiloiul meu !) are 7 ani si nu asculta, si mai si musca !". Norocul meu - am de-a face cu un rebel ! Bine Krishna !
Baietii intre timp au pregatit cortul - mare, triunghiular si fara usa, iar inauntru avea doua paturi metalice imposibil de unit din cauza cadrului inalt. Neplacut moment; de mine a fost bine, fiindca ocupam singur un pat, insa cei doi s-au cam inghesuit. Per ansamblu, am dormit cam la fel de bine, eu din cauza ca dorm "bine" de obicei, iar ei s-au chinuit din cauza spatiului limitat si frigului din desert. Pe mine rana de la glezna incepuse sa ma cam doara si ma gandeam cu putina ingrijorare la calatoria din ziua urmatoare...