Pentru mine, aceasta e o zi dedicata cumparaturilor, dar nu numai, fiindca trebuie sa stabilim cu omul lui Prem cat costa si in ce consta "camel safari"-ul in care vrem sa plecam azi. Dupa sculare si improspatare (ce bine e sa te scoli mai tarziu), trebuie sa ne sincronizam cu Mihnea, care vine deja obosit de la festival si vrea si el un ceai la o terasa. Am ales un local numit Pink Floyd - daca nici aici nu e muzica buna, noi renuntam sa mai cautam !
Pe drum am fost deturnat de un "calugar" local - un slujitor al lui Brahma, care convinge turistii sa depuna o floare in lacul de la templu (o sa va explic maine cum sta streaba cu acest lac). Ideea este urmatoarea: vine omul, ia o floare portocalie care este oferita ca ofranda zeilor si o pune pe lacul de la templu, in prezenta unui brahmin (un preot al lui Brahma), dupa care rosteste o incantatie pentru noroc si karma buna. Brahminul il vopseste pe frunte (semnul celui de-al treilea ochi) si ii leaga la mana un snur portocaliu cu alb, care arata altor "calugari" ca omul respectiv a fost "sfintit" si ca poate sa participe la ceremoniile de la templu fara sa fie deranjat. Simplu, nu ? Evident ca nu - sa nu credeti ca brahminul face aceste lucruri gratis. Ca orice serviciu deidcat turistilor, si acesta costa, si preotii incearca sa stoarca sume importante de la oamenii creduli ("acesti bani sunt doar materie ! ei ajuta niste oameni sarmani ! dupa moarte, ei nu mai inseamna nimic !"). Noi stiam deja de la Prem cel Indispensabil ca nu are rost sa dam mai mult de 100 de rupii, insa cand i-am spus brahminului ca donatia mea e de 20 de rupii (atat aveam marunt) s-a uitat la mine ca la un nebun si mi-a spus: "Glumesti ? 100 de rupii costa doar materialele !" (n.a. materialele fiind vopseaua pentru frunte, snurul de la mana, floarea si niste seminte de orez care se arunca in lac). Am plusat la 100 de rupii, suma corecta, si am tinut-o pe-a mea, desi omul sustinea sus si tare ca sunt oameni care doneaza mult mai mult - "da si tu macar 5000 de rupii !". A vazut insa intr-un final ca nu tine si a venit cu mine sa schimb o bancnota mai mare, si-a primit cele 100 de rupii, mi-a legat snurul in jurul mainii si m-a binecuvantat. Preotii - peste tot la fel; unde esti tu, Tepes Doamne !
Am mai rezolvat o problema; de acum pot sa ajung pe lac fara sa mai fiu deranjat, si asta e important - vedeti maine de ce. Acum insa trebuie gasita terasa Pink Floyd, lucru deloc usor, fiindca e ascunsa bine pe niste stradute intortocheate. Am gasit-o intr-un final, si promitea; terasa se afla la ultimul etaj al unui hotel (tot Pink Floyd) care e una din cele mai inalte cladiri din Pushkar, drept urmare privelistea e spectaculoasa. Urcand treptele, observi la fiecare pas cate un nume de melodie a celebrei formatii ("A Momentary Lapse of Reason room", "Wish you were here Room" s.a.m.d.).
Pe terasa o gasesc pe Alina si un cuplu de straini; nici pomeneala de muzica sau de Mihnea, iar Alina e deja nervoasa fiindca voia o bere si chelnerul i-a cerut 400 de erupii pe una ! A aparut si Mihnea, si el blestemand labirintul care duce la locul cu pricina; am baut un ceai si am plecat, fara sa lasam bacsis, si ne-am dat seama, cu parere de rau, ca nu va fi chip sa gasim muzica noastra nicaieri pe unde vom merge. Mare pacat !
Foamea apare, vrei-nu vrei. Nu aveam chef de mic dejunul traditional, desi cei doi au infulecat pe nerasuflate niste samosa si cachori. Am gasit in schimb un mic local la strada care servea falafel; nu e de mirare, avand in vedere cati evrei se perinda pe aici. Nu pot sa spun decat ca facea toti banii; desi complet vegetarian, era foarte gustos si, pe buna dreptate, localul atragea multi clienti. Fara indoiala, vom mai manca aici !
Cu stomacul plin e mult mai simplu sa te ocupi de treburi organizatorice. Am plecat cu Alina sa punem la punct calatoria cu camilele, lasandu-l pe Mihnea sa doarma o ora-doua (era treaz, totusi, de la 5).
Omul cu organizarea ne-a prezentat pachetul si am cazut de acord rapid; vom pleca la ora 16:30, fiecare pe cate o camila cu conducator, si vom innopta in desert, la cort. Cina si micul dejun sunt incluse in pachet si se pregatesc acolo; conducatorii de camile sunt in acest caz si bucatari.
Zis si facut; la ora 16:30 eram la locul de plecare, ne-am luat camilele si am pornit !
Un lucru e clar: mersul cu camila e unul din cele mai "tari" lucruri pe care le-am facut ! Sa stai calare pe un animal, la peste 2 metri inaltime, si sa mergi in galop cand abia poti sa te tii este in acelasi timp inspaimantator si inaltator; senzatia completa e foarte placuta, si toti am coborat de pe camile ranjind ! Insa pana la destinatie n-a fost usor; in primul rand, camila are un torace foarte lat si pentru un om fara antrenament, pozitia e foarte obositoare si nu ofera deloc control. In al doilea rand, camila mea avea o "sa" foarte rudimentara, practic cateva scanduri puse in unghi drept si prinse in suruburi; doua din aceste suruburi mi se infigeau direct in glezne, drept pentru care m-am ales cu o rana frumusica dupa "tura". In al treilea rand, "soferul" era putin cam salbatic si impulsiv - perfect potrivit cu bestia, care era singura naravasa dintre cele trei - a incercat de doua ori sa ma muste; blestemata fie mobilitatea gatului camilei !Am ajuns totusi intregi la locul de campare. Acolo am intrat in vorba cu un cuplu de englezi, cam confuzi de felul lor, dar simpatici. O bere la lumina lunii (pline), o masa copioasa pregatita de "camilisti" - ce sa-ti mai doresti ? Am mers toti trei, ne-am luat inima-n dinti si am maingaiat pe rand camila lui Mihnea, Raju, cea mai batrana si docila dintre ele; conform unuia dintre conducatori, singurul care vorbea engleza: "Raju are 10 ani si nu musca deloc; Jimmy (n.a. camila Alinei) are 4 ani si nu prea musca, dar Krishna (n.a. camiloiul meu !) are 7 ani si nu asculta, si mai si musca !". Norocul meu - am de-a face cu un rebel ! Bine Krishna !
Baietii intre timp au pregatit cortul - mare, triunghiular si fara usa, iar inauntru avea doua paturi metalice imposibil de unit din cauza cadrului inalt. Neplacut moment; de mine a fost bine, fiindca ocupam singur un pat, insa cei doi s-au cam inghesuit. Per ansamblu, am dormit cam la fel de bine, eu din cauza ca dorm "bine" de obicei, iar ei s-au chinuit din cauza spatiului limitat si frigului din desert. Pe mine rana de la glezna incepuse sa ma cam doara si ma gandeam cu putina ingrijorare la calatoria din ziua urmatoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu