M-am trezit cu greu la orele mici ale diminetii; vrem sa fotografiem Amer Fort la rasaritul soarelui. Pentru asta trebuie sa mergem cu masina cam 45 de minute, pana pe un deal din apropiere. Nu ma ajuta ca incep sa dau semne de indigestie; mi-a cam teama sa merg la distante mari fara o toaleta portabila...
Asta e, Furazolidonul e cu noi, om trai si-om vedea. Am plecat !
Pe drum Prem ne-a aratat, mie si lui Mihnea, cladiri si peisaje; Water Palace - un palat contruit, previzibil, pe un lac, care nu e deschis turistilor si care era una din resedintele maharajahului, a fost cel mai interesant. Zic "mie si lui Mihnea" fiindca Alina a decis sa ramana la hotel, avand de lucru la un caz pentru acasa; avocatii astia !
Am ajuns la destinatie pe un drum de deal, foarte pitoresc. Ni s-a aratat Amer Fort - o constructie de aparare, mare, pe un deal, la care se ajunge urcand un numar de trepte cu vedere la un lac. Asta daca vrei sa urci pe jos; daca nu, poti sa urci ca maharajahul insusi - pe spatele unui elefant !
Eu nu ma simteam chiar in apele mele, dar elefantii m-au inseninat imediat. Niciodata nu am vazut atatia ! Aratau ca niste autobuze care urca si coboara drumul serpuit care duce la fort. Evident, nu folosesc treptele pe care urca turistii "autopingelisti"; nu cred ca le-ar fi usor. Cred ca erau in total cam
30 de elefanti de diferite dimensiuni, majoritatea pictati - foarte pitoresc; iti poti forma o parere despre cum arata o sarbatoare pe vremurile demult apuse cand gaseai elefanti in salbaticie.
La sfatul lui Prem, care cumva stie tot ce misca in Rajahstan (e si normal, dupa 20 de ani de turism in zona), ne-am hotarat sa urcam pe jos, fiindca o tura cu elefantul costa 900 de rupii. Oricum, nu plecam de aici fara sa calarim elefanti; se pare ca prin zonele rurale mai sunt "conducatori de elefanti" si acolo o tura se negociaza cam la 100 de rupii. Mare om Prem, nu stiu ce ne-am face fara el...
In fine, ne-am plimbat noi prin fort, dar n-am intrat in cladirea principala; deja ne-am saturat sa platim intrarea in muzee si monumente, si aici costa fabuloasa suma de 200 de rupii (cam 15 lei). Atractia principala erau oricum elefantii; am pus mana pe unul si, desi pare chel, e acoperit cu un par foarte sarmos, lung si foarte rar - o perie de 2 tone ! Din cand in cand, cate un lefant isi baga trompa in gura, aduna apa si se stropea pe burta si picioare ca sa se racoreasca. Minunat instrument trompa ! Cu ea elefantul apuca obiecte, miroase si simte vibratii. E la fel de precisa ca mana umana sau nasul unui caine, si simte apropierea unei turme de elfanti de la cativa kilometri doar palpand solul.
Inapoi la hotel; aici constatam ca mini-laptopul nostru (un Acer Aspire One) nu mai merge ! Pur si simplu nu mai porneste. Ma simt aici ca la munca; cate o problema inginereasca in fiecare zi.
Evident ca suspectam o siguranta sau o problema de alimentare; m-am apucat si l-am desfacut - n-am gasit nimic evident defect.
O scurta cautare pe Google mi-a dovedit ca ma inselasem; problema era (evident) de soft - am pus totul la loc si i-am rescris BIOS-ul. Acum merge ca nou !
Prin oras bate vantul; nu mai e nimic din agitatia din ajun - abia daca mai vezi cate un om. Ce diferenta ! A ramas doar mizeria - aici, daca se strange gunoiul, se strange odata la cateva zile. Dupa asa festival, impresia e crunta.
Noi, de fapt, mergem la cumparaturi; cei doi tovarasi vor neaparat sa-si cumpere un covor, asa ca mergem la o fabrica de textile de unde sigur vom mai lua si altceva. Pentru mine, cumparaturile sunt o corvoada (evident, daca nu cumpar electronice)), deci in mare parte stau, ma uit si ma tangui de cat de greu trece timpul prin magazine. Luam noi una-alta (Mihnea e un negociator innascut, bine ca lucreaza intr-o banca, i se potriveste !) si plecam.
Orasul sigur arata mai bine de sus. Prem a propus Nahargarh Fort si noi am fost de acord - o alta citadela de aparare, udneva in nord-estul orasului pe un deal, de unde se vede excelent apusul deasupra Orasului Roz. Pacat ca vremea nu prea tine cu noi - o ceata deasa obtureaza soarele si estompeaza forma orasului, facand imposibila estimarea dimensiunii lui reale. Este foarte mare, in orice caz, poate nu chiar ca Bucurestiul, insa de doua-trei ori mai mare decat Brasovul, cu siguranta.
O bere aici e 150 e rupii, cu 50% mai scump decat in alte locuri, dar privelistea merita. Un loc perfect sa stai de vorba si sa admiri focurile de artificii, care inca se mai vad sporadic pe cerul Jaipurului in a treia zi de Diwali.
Compania si locul mi-au calmat stomacul complet; ma simt ca nou. Drumul de intoarcere e palpitant - deja e noapte si abia incap doua masini una langa alta. Inca o data ma mir cum poate sa functioneze sistemul rutier indian.
Maine plecam din Jaipur. Sa ne odihnim bine - plecarea e devreme, pe la 7 dimineata, si am cam alergat zilele astea.
Asta e, Furazolidonul e cu noi, om trai si-om vedea. Am plecat !
Pe drum Prem ne-a aratat, mie si lui Mihnea, cladiri si peisaje; Water Palace - un palat contruit, previzibil, pe un lac, care nu e deschis turistilor si care era una din resedintele maharajahului, a fost cel mai interesant. Zic "mie si lui Mihnea" fiindca Alina a decis sa ramana la hotel, avand de lucru la un caz pentru acasa; avocatii astia !
Am ajuns la destinatie pe un drum de deal, foarte pitoresc. Ni s-a aratat Amer Fort - o constructie de aparare, mare, pe un deal, la care se ajunge urcand un numar de trepte cu vedere la un lac. Asta daca vrei sa urci pe jos; daca nu, poti sa urci ca maharajahul insusi - pe spatele unui elefant !
Eu nu ma simteam chiar in apele mele, dar elefantii m-au inseninat imediat. Niciodata nu am vazut atatia ! Aratau ca niste autobuze care urca si coboara drumul serpuit care duce la fort. Evident, nu folosesc treptele pe care urca turistii "autopingelisti"; nu cred ca le-ar fi usor. Cred ca erau in total cam
30 de elefanti de diferite dimensiuni, majoritatea pictati - foarte pitoresc; iti poti forma o parere despre cum arata o sarbatoare pe vremurile demult apuse cand gaseai elefanti in salbaticie.La sfatul lui Prem, care cumva stie tot ce misca in Rajahstan (e si normal, dupa 20 de ani de turism in zona), ne-am hotarat sa urcam pe jos, fiindca o tura cu elefantul costa 900 de rupii. Oricum, nu plecam de aici fara sa calarim elefanti; se pare ca prin zonele rurale mai sunt "conducatori de elefanti" si acolo o tura se negociaza cam la 100 de rupii. Mare om Prem, nu stiu ce ne-am face fara el...
In fine, ne-am plimbat noi prin fort, dar n-am intrat in cladirea principala; deja ne-am saturat sa platim intrarea in muzee si monumente, si aici costa fabuloasa suma de 200 de rupii (cam 15 lei). Atractia principala erau oricum elefantii; am pus mana pe unul si, desi pare chel, e acoperit cu un par foarte sarmos, lung si foarte rar - o perie de 2 tone ! Din cand in cand, cate un lefant isi baga trompa in gura, aduna apa si se stropea pe burta si picioare ca sa se racoreasca. Minunat instrument trompa ! Cu ea elefantul apuca obiecte, miroase si simte vibratii. E la fel de precisa ca mana umana sau nasul unui caine, si simte apropierea unei turme de elfanti de la cativa kilometri doar palpand solul.
Inapoi la hotel; aici constatam ca mini-laptopul nostru (un Acer Aspire One) nu mai merge ! Pur si simplu nu mai porneste. Ma simt aici ca la munca; cate o problema inginereasca in fiecare zi.
Evident ca suspectam o siguranta sau o problema de alimentare; m-am apucat si l-am desfacut - n-am gasit nimic evident defect.
O scurta cautare pe Google mi-a dovedit ca ma inselasem; problema era (evident) de soft - am pus totul la loc si i-am rescris BIOS-ul. Acum merge ca nou !
Prin oras bate vantul; nu mai e nimic din agitatia din ajun - abia daca mai vezi cate un om. Ce diferenta ! A ramas doar mizeria - aici, daca se strange gunoiul, se strange odata la cateva zile. Dupa asa festival, impresia e crunta.
Noi, de fapt, mergem la cumparaturi; cei doi tovarasi vor neaparat sa-si cumpere un covor, asa ca mergem la o fabrica de textile de unde sigur vom mai lua si altceva. Pentru mine, cumparaturile sunt o corvoada (evident, daca nu cumpar electronice)), deci in mare parte stau, ma uit si ma tangui de cat de greu trece timpul prin magazine. Luam noi una-alta (Mihnea e un negociator innascut, bine ca lucreaza intr-o banca, i se potriveste !) si plecam.
Orasul sigur arata mai bine de sus. Prem a propus Nahargarh Fort si noi am fost de acord - o alta citadela de aparare, udneva in nord-estul orasului pe un deal, de unde se vede excelent apusul deasupra Orasului Roz. Pacat ca vremea nu prea tine cu noi - o ceata deasa obtureaza soarele si estompeaza forma orasului, facand imposibila estimarea dimensiunii lui reale. Este foarte mare, in orice caz, poate nu chiar ca Bucurestiul, insa de doua-trei ori mai mare decat Brasovul, cu siguranta.
O bere aici e 150 e rupii, cu 50% mai scump decat in alte locuri, dar privelistea merita. Un loc perfect sa stai de vorba si sa admiri focurile de artificii, care inca se mai vad sporadic pe cerul Jaipurului in a treia zi de Diwali.
Compania si locul mi-au calmat stomacul complet; ma simt ca nou. Drumul de intoarcere e palpitant - deja e noapte si abia incap doua masini una langa alta. Inca o data ma mir cum poate sa functioneze sistemul rutier indian.
Maine plecam din Jaipur. Sa ne odihnim bine - plecarea e devreme, pe la 7 dimineata, si am cam alergat zilele astea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu