Inainte de rasaritul soarelui eram toti aliniati in fata hotelului, in asteptarea autobuzului descoperit care ne va duce in jungla. Nu am gasit o denumire mai buna - in engleza mijlocului respectiv de transport i se spune "canther"; de fapt e un vehicul 4x4 cu 20 de locuri, fara acoperis si vopsit in verde-jungla.
Safari-ul a fost interesant - am vazut antilope, pasari si un sacal. Din nefericire insa, n-am zarit nici macar urma de tigru; un grup cu care ne-am intalnit pe drum vazuse un leopard, dar noi nici norocul asta nu l-am avut. Ne-am intors putin dezamagiti - 1000 de rupii de persoana e totusi o suma; la zoo e mai ieftin...
N-ai ce-i face, tigrul e un vanator innascut, care supravietuieste pentru ca stie sa se ascunda, iar rezervatia e imensa, fiindca tigrii sunt animale solitare care au nevoie de mult teren de vanatoare fiecare. Privind retrospectiv, ar fi fost chiar surprinzator sa vedem vreunul, si totusi... parerea de rau ramane.
Ne-am hotarat sa nu mai ramanem in oras, care ca si asezare umana e destul de rudimentar, toata lumea venind aici doar pentru jungla. Vom pleca spre Bundi, un orasel mai sudic de la care avem asteptari mari - in special Mihnea, care a primit recomandari calduroase "din surse sigure".
Desi sezonul musonic s-a terminat de mult, azi a tras o ploaie torentiala si a fost innorat toata ziua. Norii si peisajul, galben cu maro si deluros, se combina si creeaza o combinatie de culori fantastica. Daca mai adaugam si putina "culoare locala" - oamenii cu porturile lor traditionale in culori vii - rezultatul e foarte placut ochiului. Ne-am oprit intr-un orasel unde ocupatia de baza este producerea caramizilor. Ne-am luat aparatele foto si ne-am aventurat pe campul unde oamenii lucrau. Metoda lor e ingenioasa, dar potrivita mai degraba trecutului omenirii decat secolului 21. Intai, un grup sapa si extrage lut. Apoi, lutul e aruncat in apa, unde alti lucratori il spala si il trec prin niste site mari. In alta parte, cateva femei cern cenusa si carbuni. Lutul spalat si cenusa cernuta sunt folosite de muncitorii care toarna caramizile in forme; rezultatul e trecut prin cenusa si devine negru. Se contruiesc astfel suprafete intinse de caramizi ude, care trebuie sa se usuce. Dupa ce se usuca, un sir de femei le muta (prin transport pe cap - fiecare cara cate 10-14 caramizi odata !) in locul unde vor fi arse. Din cate ne-am dat seama, se construiesc practic pereti din caramida uscata si nearsa. Intre ei se face foc si astfel, toate caramizile se coc. Rata de rebuturi e destul de mare; cenusa prin care sunt tavalite caramizile proaspete are rolul de a le separa, insa cateodata nu mai pot fi desprinse dupa coacere si se arunca.
Nu pot decat sa ma b
ucur ca m-am nascut in locul si la momentul potrivit; oricat ne-am deplange situatia, nu se poate compara cu cea a unui muncitor care toata ziua cerne lut in mijlocul unei ape murdare si reci, sau cu a copiilor lui care fara indoiala ii vor impartasi soarta - toti muncitorii locuiesc chiar langa fabrica, acolo isi duc zilele si nu cunosc alta viata !
Dar noi sa revenim la drumul nostru si sa ne veselim, fiindca fiecare are viata pe care o are si trebuie sa se bucure de ea cum poate. Noi, din fericire, putem ! Iar drumul nostru continua, prin alte locuri pitoresti, si ne duce incet-incet catre Bundi, cu pauzele de rigoare pentru o poza sau un ceai. Am prins un apus superb, un soare mare si rosu care tocmai iesise de dupa perdeaua de nori, si ne-am decis sa-l pozam pe Igor cum se uita la soare. Ne-a iesit binisor.
Si iata-ne ajunsi la inca o destinatie. Stam la un hotel surprinzator de ieftin pentru cat e de frumos - seamana cu o resedinta regala si e pus pe malul unui mic lac artificial. Oraselul in sine e foarte linistit - o oaza de calm intr-o tara plina de zgomot. Desigur, vorbesc relativ, o plimbare pe sub Tampa in Brasovul natal este cu multi decibeli mai linistita decat o plimbare prin Bundi.
Astfel se mai incheie o zi, de aceasta data in sunet de Celelalte Cuvinte, Slayer si compania, fiindca se impune niste muzica occidentala intr-un loc "occidentalizat" ca acesta. Rock on !
Safari-ul a fost interesant - am vazut antilope, pasari si un sacal. Din nefericire insa, n-am zarit nici macar urma de tigru; un grup cu care ne-am intalnit pe drum vazuse un leopard, dar noi nici norocul asta nu l-am avut. Ne-am intors putin dezamagiti - 1000 de rupii de persoana e totusi o suma; la zoo e mai ieftin...
N-ai ce-i face, tigrul e un vanator innascut, care supravietuieste pentru ca stie sa se ascunda, iar rezervatia e imensa, fiindca tigrii sunt animale solitare care au nevoie de mult teren de vanatoare fiecare. Privind retrospectiv, ar fi fost chiar surprinzator sa vedem vreunul, si totusi... parerea de rau ramane.
Ne-am hotarat sa nu mai ramanem in oras, care ca si asezare umana e destul de rudimentar, toata lumea venind aici doar pentru jungla. Vom pleca spre Bundi, un orasel mai sudic de la care avem asteptari mari - in special Mihnea, care a primit recomandari calduroase "din surse sigure".
Desi sezonul musonic s-a terminat de mult, azi a tras o ploaie torentiala si a fost innorat toata ziua. Norii si peisajul, galben cu maro si deluros, se combina si creeaza o combinatie de culori fantastica. Daca mai adaugam si putina "culoare locala" - oamenii cu porturile lor traditionale in culori vii - rezultatul e foarte placut ochiului. Ne-am oprit intr-un orasel unde ocupatia de baza este producerea caramizilor. Ne-am luat aparatele foto si ne-am aventurat pe campul unde oamenii lucrau. Metoda lor e ingenioasa, dar potrivita mai degraba trecutului omenirii decat secolului 21. Intai, un grup sapa si extrage lut. Apoi, lutul e aruncat in apa, unde alti lucratori il spala si il trec prin niste site mari. In alta parte, cateva femei cern cenusa si carbuni. Lutul spalat si cenusa cernuta sunt folosite de muncitorii care toarna caramizile in forme; rezultatul e trecut prin cenusa si devine negru. Se contruiesc astfel suprafete intinse de caramizi ude, care trebuie sa se usuce. Dupa ce se usuca, un sir de femei le muta (prin transport pe cap - fiecare cara cate 10-14 caramizi odata !) in locul unde vor fi arse. Din cate ne-am dat seama, se construiesc practic pereti din caramida uscata si nearsa. Intre ei se face foc si astfel, toate caramizile se coc. Rata de rebuturi e destul de mare; cenusa prin care sunt tavalite caramizile proaspete are rolul de a le separa, insa cateodata nu mai pot fi desprinse dupa coacere si se arunca.
Nu pot decat sa ma b
ucur ca m-am nascut in locul si la momentul potrivit; oricat ne-am deplange situatia, nu se poate compara cu cea a unui muncitor care toata ziua cerne lut in mijlocul unei ape murdare si reci, sau cu a copiilor lui care fara indoiala ii vor impartasi soarta - toti muncitorii locuiesc chiar langa fabrica, acolo isi duc zilele si nu cunosc alta viata !Dar noi sa revenim la drumul nostru si sa ne veselim, fiindca fiecare are viata pe care o are si trebuie sa se bucure de ea cum poate. Noi, din fericire, putem ! Iar drumul nostru continua, prin alte locuri pitoresti, si ne duce incet-incet catre Bundi, cu pauzele de rigoare pentru o poza sau un ceai. Am prins un apus superb, un soare mare si rosu care tocmai iesise de dupa perdeaua de nori, si ne-am decis sa-l pozam pe Igor cum se uita la soare. Ne-a iesit binisor.
Si iata-ne ajunsi la inca o destinatie. Stam la un hotel surprinzator de ieftin pentru cat e de frumos - seamana cu o resedinta regala si e pus pe malul unui mic lac artificial. Oraselul in sine e foarte linistit - o oaza de calm intr-o tara plina de zgomot. Desigur, vorbesc relativ, o plimbare pe sub Tampa in Brasovul natal este cu multi decibeli mai linistita decat o plimbare prin Bundi.
Astfel se mai incheie o zi, de aceasta data in sunet de Celelalte Cuvinte, Slayer si compania, fiindca se impune niste muzica occidentala intr-un loc "occidentalizat" ca acesta. Rock on !
Sa stii ca aici s-a lasat asa o liniste!... Se lectureaza :)
RăspundețiȘtergereDa poza cu Igor unde e?
RăspundețiȘtergere