Iata ca a venit si momentul sa purcedem spre Jaipur. Capitala statului Rajahstan e faimoasa pentru centrul ei istoric, Orasul Roz, denumit asa din causa culorii caselor. Orasul Roz este remarcabil datorita arhitecturii sale, care la vremea respectiva era foarte progresista: strazi la unghiuri drepte, care strabat si delimiteaza zone comerciale sau de manufacturi, grupate pe domenii: sticlarii intr-o parte, bijutierii in alta si asa mai departe.
Din Bharatpur pana in Jaipur sunt cam 150km. Drumul trece printr-o zona rurala care seamana cu Romania, insa, desi indienii sunt vazuti ca un popor sarac, eu personal nu am vazut nici un animal de povara pe camp - toata munca agricola pare sa fie facuta cu utilaje specifice.
Ca si fotografi (mai ales Mihnea, eu nu am astfel de pretentii) nu am putut rata ocazia sa oprim in doua sate si sa ne plimbam prin ele.
Satele erau mici, de 1000-2000 de locuitori, care fac parte din cateva familii. In primul sat am gasit un tanar care stia engleza (restul satului nu) si am stors cateva informatii de la el. Se pare ca acolo traiesc cam 60 de familii, grupate pe "cartiere"; in timp ce ne plimbatm, el ne arata ba casa unchiului, ba a varului, ba a lui. Am avut onoarea sa-i cunoastem familia, care ne-a invitat la o mica gustare facuta pe loc - o lipie coapta intr-un mic cuptor in curte si un amestec de legume fierte cu chili, foarte gustoase. In India e imposibil sa faci o mancare proasta; se pare ca orice ai arunca in oala, combinat cu garam masala si chili produce o mancare exceptionala.
Cel mai impresionant personaj din familia baiatului era bunicul lui - un batran de 118 ani ! Nu mai putea sa mearga si statea in pat, insa cu un an inainte era pe picioarele lui si activ - nu cred sa vedem prea curand asa ceva in Romania, mai ales fiindca nu era un caz izolat in familia respectiva si nici in sat, in general. Se pare ca e adevarat: munca fizica si regimul alimentar vegetarian duc la viata lunga !
Pe masura ce ne indepartam de Uttar Pradesh observam cum comportamentul oamenilor fata de noi se schimba. Deja aici nu mai suntem vazuti ca o sursa de venit; oamenii ne intampina curiosi, dar fara sa ne ceara ceva. Par doar bucurosi sa ne vada; pentru ei suntem ceva exotic si nemaivazut - imi pot inchipui ca unii din localnici nu au vazut mai mult de zece albi in toata viata lor ! Ni se spune "angregi" - o pocire a cuvantului "english", care a ajuns sa insemne omul alb in general.
Se vede diferenta intre oamenii instariti si cei saraci, in special in gradul de pregatire a tinerilor. In ambele sate, baietii cu care am putut sa vorbim in engleza faceau parte din familii cu cheag; cel dina la doilea sat avea deja o casa a lui, facuta de parinti special pentru el. Merge la colegiu si are o prietena cu care vrea sa se casatoreasca. Multi nu au acest privilegiu, sotia fiind aleasa de catre parinti si in multe cazuri nici nu o cunosc pana in ziua nuntii. Chiar si Prem, soferul nostru, are o nevasta aleasa de parinti. Glumeste el: "Eu am avut noroc si sunt fericit in casnicie; cei doi frati ai mei nu o duc prea bine - unul are o femeie cu dinti mari si celalalt una prea scunda !"
Va rog sa observati ca am zis "baietii cu care am vorbit". Fetele dupa o anumita varsta nu prea mai ies din casa, si daca ies sunt foarte sfioase. Sexul inainte de casatorie este interzis, motiv pentru care hormonii adolescentilor ii fac pe acestia sa se comporte aproape animalic cand vad o femeie - am trecut printr-o situatie aproape violenta din pricina Alinei, care frange inimi peste tot pe unde trece.
Din nou la drum; am impartit in dreapta si in stanga bomboane copiilor pe care i-am intalnit - am cumparat o cutie mare special pentru asta. Pana in Jaipur mai trebuie sa facem o oprire la un templu dedicat lui Hanuman, zeul maimuta. Oamenii ii dau ofrande - dulciuri, pe care zeul (sau confratii lui, maimutele) le mananca.
Aici am avut primul soc cultural real. La intrarea in templu esti obligat sa te descalti, si intrand in incaperea principala am calcat intr-o balta de urina care nu putea fi ocolita. Am renentat brusc la orice dorinta de a vedea in ce consta ritualul de veneratie si am incercat sa ne intoarcem, dar nu era voie - a trebuit sa strabatem mizeria in talpile goale, cam 50 de metri, pana la iesire. Acolo ne astepta un grup de cersetori, foarte insistenti, care i-au provocat Alinei o senzatie de greata sora cu lesinul. Noi, barbatii, mai tari din fire, am iesit intregi din aceasta situatie neplacuta, dar am ramas cu un gust amar - prima experienta cu adevarat neplacuta in India.
Viata si drumul merg mai departe; mai sunt lucruri de vazut - o turma de camile, maimute, oameni, pana in Jaipur, unde am ajuns putin dupa apus. Ne-am cazat la un hotel foarte bun, in cea mai mare camera a lor (camera maharajahului pe numele ei), si am plecat spre Orasul Roz.
Ce usurare ! Aici nu mai sare nimeni pe noi; in schimb e foarte aglomerat si plin de scutere, care claxoneaza infernal. Nu ai unde sa bei o bere in Orasul Roz; in general, in Rajahstan consumul de alcool e descurajat prin taxe mari si licente de vanzare scumpe. Ne-am luat ceva de la "magazinul de la colt" si am stat la un pahar de vorba la hotel, unde am dezbatut probleme sociale si umane pana ne-a luat somnul si am pus punct.
Revin cu ziua 9...
Din Bharatpur pana in Jaipur sunt cam 150km. Drumul trece printr-o zona rurala care seamana cu Romania, insa, desi indienii sunt vazuti ca un popor sarac, eu personal nu am vazut nici un animal de povara pe camp - toata munca agricola pare sa fie facuta cu utilaje specifice.
Ca si fotografi (mai ales Mihnea, eu nu am astfel de pretentii) nu am putut rata ocazia sa oprim in doua sate si sa ne plimbam prin ele.
Satele erau mici, de 1000-2000 de locuitori, care fac parte din cateva familii. In primul sat am gasit un tanar care stia engleza (restul satului nu) si am stors cateva informatii de la el. Se pare ca acolo traiesc cam 60 de familii, grupate pe "cartiere"; in timp ce ne plimbatm, el ne arata ba casa unchiului, ba a varului, ba a lui. Am avut onoarea sa-i cunoastem familia, care ne-a invitat la o mica gustare facuta pe loc - o lipie coapta intr-un mic cuptor in curte si un amestec de legume fierte cu chili, foarte gustoase. In India e imposibil sa faci o mancare proasta; se pare ca orice ai arunca in oala, combinat cu garam masala si chili produce o mancare exceptionala.
Cel mai impresionant personaj din familia baiatului era bunicul lui - un batran de 118 ani ! Nu mai putea sa mearga si statea in pat, insa cu un an inainte era pe picioarele lui si activ - nu cred sa vedem prea curand asa ceva in Romania, mai ales fiindca nu era un caz izolat in familia respectiva si nici in sat, in general. Se pare ca e adevarat: munca fizica si regimul alimentar vegetarian duc la viata lunga !Pe masura ce ne indepartam de Uttar Pradesh observam cum comportamentul oamenilor fata de noi se schimba. Deja aici nu mai suntem vazuti ca o sursa de venit; oamenii ne intampina curiosi, dar fara sa ne ceara ceva. Par doar bucurosi sa ne vada; pentru ei suntem ceva exotic si nemaivazut - imi pot inchipui ca unii din localnici nu au vazut mai mult de zece albi in toata viata lor ! Ni se spune "angregi" - o pocire a cuvantului "english", care a ajuns sa insemne omul alb in general.
Se vede diferenta intre oamenii instariti si cei saraci, in special in gradul de pregatire a tinerilor. In ambele sate, baietii cu care am putut sa vorbim in engleza faceau parte din familii cu cheag; cel dina la doilea sat avea deja o casa a lui, facuta de parinti special pentru el. Merge la colegiu si are o prietena cu care vrea sa se casatoreasca. Multi nu au acest privilegiu, sotia fiind aleasa de catre parinti si in multe cazuri nici nu o cunosc pana in ziua nuntii. Chiar si Prem, soferul nostru, are o nevasta aleasa de parinti. Glumeste el: "Eu am avut noroc si sunt fericit in casnicie; cei doi frati ai mei nu o duc prea bine - unul are o femeie cu dinti mari si celalalt una prea scunda !"
Va rog sa observati ca am zis "baietii cu care am vorbit". Fetele dupa o anumita varsta nu prea mai ies din casa, si daca ies sunt foarte sfioase. Sexul inainte de casatorie este interzis, motiv pentru care hormonii adolescentilor ii fac pe acestia sa se comporte aproape animalic cand vad o femeie - am trecut printr-o situatie aproape violenta din pricina Alinei, care frange inimi peste tot pe unde trece.
Din nou la drum; am impartit in dreapta si in stanga bomboane copiilor pe care i-am intalnit - am cumparat o cutie mare special pentru asta. Pana in Jaipur mai trebuie sa facem o oprire la un templu dedicat lui Hanuman, zeul maimuta. Oamenii ii dau ofrande - dulciuri, pe care zeul (sau confratii lui, maimutele) le mananca.
Aici am avut primul soc cultural real. La intrarea in templu esti obligat sa te descalti, si intrand in incaperea principala am calcat intr-o balta de urina care nu putea fi ocolita. Am renentat brusc la orice dorinta de a vedea in ce consta ritualul de veneratie si am incercat sa ne intoarcem, dar nu era voie - a trebuit sa strabatem mizeria in talpile goale, cam 50 de metri, pana la iesire. Acolo ne astepta un grup de cersetori, foarte insistenti, care i-au provocat Alinei o senzatie de greata sora cu lesinul. Noi, barbatii, mai tari din fire, am iesit intregi din aceasta situatie neplacuta, dar am ramas cu un gust amar - prima experienta cu adevarat neplacuta in India.
Viata si drumul merg mai departe; mai sunt lucruri de vazut - o turma de camile, maimute, oameni, pana in Jaipur, unde am ajuns putin dupa apus. Ne-am cazat la un hotel foarte bun, in cea mai mare camera a lor (camera maharajahului pe numele ei), si am plecat spre Orasul Roz.
Ce usurare ! Aici nu mai sare nimeni pe noi; in schimb e foarte aglomerat si plin de scutere, care claxoneaza infernal. Nu ai unde sa bei o bere in Orasul Roz; in general, in Rajahstan consumul de alcool e descurajat prin taxe mari si licente de vanzare scumpe. Ne-am luat ceva de la "magazinul de la colt" si am stat la un pahar de vorba la hotel, unde am dezbatut probleme sociale si umane pana ne-a luat somnul si am pus punct.
Revin cu ziua 9...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu