Ziua 16

Am mai bifat un oras din lunga noastra calatorie spre Pushkar. Plecam spre Ranakpur, nu pentru ca ar fi ceva deosebit acolo, ci fiindca e in drum spre Jodhpur, urmatoarea oprire mai lunga. Zilele deja trec mai repede, ne-am "obisnuit cu neobisnuitul" si nu ni se mai par iesite din comun locurile, obiceiurile si oamenii pe care ii intalnim. Trecem prin sate si orasele care nu au nimic special; organizarea e similara in toate asezarile omenesti, insa parca totusi vedem din ce in ce mai multa curatenie. Zona rurala incepe sa semene cu Romania, in special zona de ses.
Prem ne sugereaza sa stam din nou intr-un hotel "heritage" (ca si in Bundi). Asta inseamna de obicei o fosta casa a unui nobil local, ceea ce presupune lux, dar si un pret pe masura. Noi ne+am obisnuit sa platim 1200, maxim 1500 de rupii pe noapte si ni se pare inacceptabil sa dam mai mult (desi in Delhi, primul nostru contact cu India, am platit 2500 de rupii pe camera - ce incepatori !).
Primul hotel e plin; oricum, nu ne-ar fi convenit fiindca nu suntem dispusi sa platim 3000 de rupii, asa ca plecam spre urmatorul orasel, numit Bijaipur, o localitate mica si linistita, cu un conac imens. Si aici costa tot 3000... noi ne decisesem sa nu dam mai mult de 2200, dar am reusit sa ducem pretul la 2500 si am ramas dintr-un singur motiv: PISCINA ! Facuta in intregime din marmura, cu apa foarte curata, era intr-adevar demna de un maharajah (sau de o maharani) ca noi. Aici am stat tolaniti si am meditat la cat de bine traiau pe vremuri "boierii" si cat de prost traiesc si acum castele inferioare. Viata nu e dreapta, insa noua ne convine locul nostru; sa radem asadar si sa ne veselim, dupa cum spune inteleptul: "Zambeste ! Maine va fi mai rau..."
Cand foamea loveste, trebuie combatuta rapid si fara mila; din pacate, armele necesare sunt scumpe in casa maharajahului, asa ca am pornit sa "vanam" un restaurant; fara succes, aici nu exista nici un fabricant de mancare, asa ca a trebuit sa ne descurcam pe cont propriu. Dupa indelungi cautari, ne-am ales cu: rosii, ceapa, coriandru si un kilogram de sare iodata, fiindca mai putin nu se vinde. La hotel am mai facut rost (prin bunavointa bucatarului) de o farfurie mare si niste ulei de mustar (foarte bun, va spun eu !) si am lasat-o pe Alina sa ne arate "cum se face". A facut gospodina noastra o salata "a la Romania" de toata frumusetea - aproape ca ne parea rau sa o mancam. Stomacul e mai puternic decat simtul artistic; salata a disparut complet in cateva minute. Ne-am hotarat sa mai facem asa si pe viitor, fiindca pana si de mancare indiana se mai satura omul dupa un timp.
E un moment bun sa va spun ca in general, camerele de hotel de aici au maxim doua paturi simple. De fiecare data camera noastra e mobilata pe loc cu un pat suplimentar, care variaza din punct de vedere al marimii si confortului. Acest pat il folosesc eu; in Bijaipur am primit un pat de campanie, metalic, care scartaia la orice miscare, si cu o saltea tare "ca-n armata". Mi-era si frica sa ma misc ca sa nu trezesc hotelul... In rest, toate bune, insa maine sigur ne va lipsi piscina !