Ziua 22

Ne-am trezit devreme, ca sa avem timp sa ne facem bagajele inainte sa se trezeasca soferul, de care eram toti curiosi in ce stare e, fiindca o "comisese" in seara precedenta. Intr-adevar, contrar obiceiului lui, dormea inca cand noi ne trezisem, si i-a mai luat inca o ora sa apara pe la noi, cu ochii inca tulburi si putin ingrijorat. L-am trimis la somn fiindca nu voiam sa plecam asa la drum - ar fi insemnat sa conduca unul din noi, si nu vrem asta prin India ! El in schimb s-a dus si a facut un dus rece, care, surprinzator, l-a pus pe picioare si eram in final gata de plecare.
Ne-am hotarat sa nu mai oprim prin sate, drumul fiind destul de lung si soferul - nu 100% in forma. In plus, doream sa ajungem in Pushkar cat mai devreme pentru a prinde apusul acolo. Cu trecerea timpului si mai ales dupa un stop intr-un sat, la o ceasca de ceai, Prem era ca nou, ca si noi dealtfel, fiindca nu dormiseram prea bine nicicare si dormitam in masina.
Pushkar este un oras sfant - aici se afla unul din putinele (adica, care se pot numara pe degete) temple dedicate lui Brahma, care din cate stiu eu este zeul suprem in religia hindusa. Din aceasta cauza, aici nu se bea alcool si nu se consuma carne; regula e incalcata pentru turisti, insa pe perioada festivalului anual (pentru care am venit si noi aici), pe langa targul de camile are loc si o festivitate religioasa in prima zi cu luna plina. Vin mii de pelerini din toata India; alcoolul si carnea sunt cu desavarsire interzise pentru toata lumea. Acestea fiind zise, se gaseste bere "pe sub mana" in majoritatea restaurantelor, insa la preturi astronomice (intr-un loc ni s-au cerut 400 de rupii pentru o bere).
Noi ne-am decis sa ne facem provizii din afara Pushkarului. Scump si aici, dar mai ieftin decat la restaurant (80 de rupii o bere).
Si iata-ne ajunsi la destinatie. Lume multa, bazar, camile, galagie, si totusi, un aer de calm provincial si curatenie - surprinzator, fiindca orasul este foarte mic si linistit, insa o data pe an i se tripleaza (cel putin) populatia si nu credeam sa gasim ordine si disciplina. Plin de turisti straini - albi si galbeni, toti plini de aparatura foto si video, mai-mai sa ne facem de rusine... Bazarul era cel mai organizat de pana acum, un paradis al amatorilor de cumparaturi - produse foarte diverse si de calitate, specifice mestesugurilor traditionale din Rajahstan. Asta nu inseamna ca nu existau si "chinezisme" - ele sunt nelipsite oriunde mergem; nu poti sa nu te intrebi cum poate China sa produca atat de mult si de ieftin incat, pe langa Europa si America, sa umple si India, care are aproape aceeasi populatie !
Casa de oaspeti la care ne-am cazat apartine unei evreice, drept pentru care 80% din oaspeti proveneau din Israel. Incredibila fraternitate in sanul acestui popor, cel mai imprastiat din punct de vedere geografic. Am intalnit si o romanca plecata de mult din tara, evident tot in Israel, care ne-a recunoscut limba si a schimbat bucuroasa cu noi cateva vorbe.
M-am intins putin ca sa recuperez somnul pierdut in noaptea precedenta. Cei doi au plecat in expeditie, sa exploreze orasul si sa faca cunostinta cu camilele. Ne-am intalnit mai tarziu, undeva in parcul de distractii din jurul targului de animale, unde am gasit suc de fructe la 5 rupii. Eu n-am apucat sa vad camilele, care erau undeva ascunse in noapte; ne-am hotarat sa le vizitam ziua urmatoare in zori, chiar inainte de rasarit.
In rest, seara a decurs normal - cina, povesti, plimbare, revenire la hotel, somn. Ne pregateam pentru urmatoarea zi, mult mai plina.