Ziua 23

Ne-am respectat promisiunea facuta camilelor si ne-am sculat cu noaptea in cap, hotarati sa umplem cardurile de memorie ale aparatelor foto cu spectacolul targului de animale. Distanta dintre hotel si targ se parcurge pe jos in cam un sfert de ora la pas intins, numai bun pentru inviorare la nici 6 dimineata... Ajunsi acolo, am baut un ceai cu targovetii care incet-incet se dezmeticeau si, numai bine, soarele si-a facut aparitia, aruncand primele raze din zi asupra camilelor si cailor care ne priveau impasibil. Frumos animal camila; localnicii spun ca, odata ce-si "face plinul", poate sa reziste fara mancare si apa o saptamana. Reuseste asta facandu-si stocuri pe care le inmagazineaza... cine stie unde, cert e ca, asemenea vacii, rumega continuu. Spre deosebire de vaca, camila mai si ragaie si scuipa - pe mine ma amuza teribil atat obiceiurile, cat si fata acestui animal, care insa poate fi destul de violent cu strainii si periculos datorita staturii sale impresionante, de peste doi metri (fara a socoti gatul si capul). Din fericire, la targ nu am avut experiente neplacute, camilele fiind ocupate cu "umplerea stocului" din sacii de graunte pe care stapanii li le pun in fata.
Un aspect interesant legat de domesticirea acestor ierbivore: sunt controlate printr-un capastru care e legat de un belciug ascutit din metal care este trecut prin cavitatea nazala, dintr-o parte in alta. Comenzile de directie se dau astfel tragand capastrul intr-o parte sau alta, ceea ce probabil provoaca un mic disconfort, daca nu chiar durere, animalului, care astfel trebuie sa se supuna. La fel este "convinsa" camila si sa ingenuncheze sau sa se ridice; e imposibil sa te sui pe una care nu e asezata, datorita inaltimii ei, asa ca "soferul" mai intai o ingenuncheaza, apoi o incaleca si "decoleaza". De asemenea, am observat noi ca sacii de mancare sunt legati tot de nasul camilei, de acelasi varf de fier, facand imposibila plecarea animalului, care pesemne nu poate ridica (cu nasul) greutatea si e fortat sa ramana priponit.
Alte detalii tehnice: o camila, in functie de varsta, sanatate si incapatanare poate costa intre 10000 si 200000 de rupii; cele tinere, bune de povara si docile costa cam cat o masina mai modesta (200000 de rupii inseamna aproape 5000 de dolari). Durata de viata e de pana la 20 de ani, iar pe langa transport, parul de camila este un material textil foarte cautat, din care se fac covoare, paturi si chiar imbracaminte.
Gata cu datele; doar nu sunt vanzator de camile ! Noi am venit aici sa pozam si asta facem; a trebuit sa imprumut un card de la Mihnea, fiindca al meu s-a umplut cu capete de camila si familii de pribegi surprinse in diferite ipostaze.
Foamea incepea sa-si spuna cuvantul pe la ora 10, cand soarele glorios ardea mandru deasupra micului oras. Am lasat camilele sa digere si oamenii sa-si vada de treburi si ne-am intors in bazar, unde am gasit mancarurile tipice de mic dejun indian: samosa, cachori si chilli pakora (adica: amestec de legume prajite in aluat, amestec de mirodenii prajite in aluat si, respectiv, un ardei iute mare pane, umplut cu legume). Ne-am cumparat din fiecare si ne-am potolit foamea, insa cu setea cum ramane ? Vazuseram noi un restaurant cu terasa numit Hard Rock; sigur trebuie sa aiba muzica buna acolo !
La intrare, urechile noastre au fost intampinate cu muzica indiana destul de tipica. Am negociat pentru bere si am scos-o la 120 de rupii, cam ca oriunde la restaurant, dar daca va amintiti, in Pushkar este interzisa pe perioada festivalului, asa ca ne-a sosit... intr-un ceainic ! Cu bautura astfel camuflata, am cerut niste muzica rock, iar chelnerul, un tanar amabil, ne-a asigurat ca "are el niste hard rock indian". Ia sa auzim ce poate India !
Se pare ca nu poate prea multe, fiindca rockul cu pricina era un fel de techno-house, cu nimic mai bun dacat muzica indiana obisnuita. Baiatul de la bar s-a induplecat sa scoata de pe internet cateva piese rock, insa prea tarziu - noi terminaseram consumatia si am plecat.
Timpul trece repede; un mic suvenir, o discutie, o gustare si iata ca vine din nou apusul; moment perfect pentru a poza din nou camilele. La targ, toti turistii cu aparate foto erau prezenti si se ingramadeau asupra cate unui subiect mai interesant; in special chinezii si japonezii, care conform stereotipului, "ciuruiau" subiectul cu aparatele si apoi se mutau, in grup, in alta parte. Dificil sa lucrezi in asemenea conditii, cand scena iti este stricata de alti fotografi; fara indoiala, si ei gandeau la fel despre noi !
Soarele a apus; o ceasca de ceai la cortul "din colt", laolalta cu targovetii, urmata de o plimbare prin bazar si intoarcere la hotel. Ne-am format un obicei de a ne culca cel tarziu la ora 10 noaptea; incredibil, avand in vedere ca acasa rareori ma culc inainte de ora 1. Ce-i drept, cu fotografia si dorinta de a explora, ne si trezim foarte devreme; in tara nu as concepe sa ma trezesc la ora 5 dimineata, dar aici deja este un reflex !
Mai punem punct inca unei zile; maine o luam de la capat cu o noua aventura, fiindca am discutat cu Prem (care a disparut, e greu de gasit) si ne vom abona la un safari calare pe camila !