Ziua 4

Cateodata e bine ca lucrurile sa se miste mai incet. Oboseala si-a spus cuvantul; am dormit pana pe la 10, ca sa descopar ca cei doi tovarasi de calatorie disparusera. Cu greu m-am mobilizat si am tras un dus; la iesire am observat adidasii Alinei si mi-am amintit ca voia de ziua trecuta sa-si cumpere sandale. Se pare c-a reusit !

Si totusi ! In timp ce ma imbracam, aud un sunet suspect, ma intorc si o vad pe Alina dormind ! Nu stiu cum de n-o vazusem inainte; se pare ca suntem capabili sa ignoram multe lucruri cand suntem adormiti. Din fericire dormea, n-a vazut nimic interzis ;)

Ne-am sincronizat cu Mihnea si am decis sa vizitam Connaught Place. Daca va intrebati ce e, va explic, daca nu, sariti cateva paragrafe.

Connaught Place e o asezare circulara (e delimitat de doua strazi sub forma de cercuri concentrice). Este un bastion al civilizatiei britanice; gasesti magazine cu haine de firma, librarii, echipamente hi-fi, cam tot ce te-ai astepta sa gasesti in centrul unui oras european. Foarte curat, e un respiro fata de agitatia din Delhi, desi este o zona centrala a acestuia.

Evident ca toate astea costa; noua ne era foame si cautam un restaurant cu preturi rezonabile. Greu de gasit fara ajutor; Mihnea s-a gandit sa intrebe un sofer de ricsa.

Sa-l cunoastem pe domnul Singh. Il cheama asa din cauza religiei sale - religia Sikh. E un om la 70 de ani, cu turban gri, haine gri si o plasa care-i tine barba. E normal - barbatii sikh nu au voie sa tunda niciodata nimic din parul lor corporal; la batranete cam toti poarta plasa pentru barba, fiindca aceasta ajunge pana la buric si nu e comoda deloc. Parul si-l tin prins cu un piepten sub turban.

Domnul Singh a raspun simplu la intrebarea "Unde putem sa mancam ieftin?" - "Urcati in ricsa si va arat eu !". Noi ne-am conformat si am urcat.

Restaurantul la care ne-a dus era neobisnuit. In primul rand fiindca nu era un restaurant, ci un templu Sikh. In al doilea rand, fiindca mancarea era gratuita.

Fiecare templu Sikh are o sala de mese (impropriu spus, fiindca se mananca pe jos stand turceste). Oricine e binevenit sa ia masa, care nu costa nimic, cheltuielile cu prepararea ei fiind suportate de templu, care primeste donatii de la credinciosi mai sus-pusi (care nu sunt putini). De munca fizica se ocupa exclusiv voluntari, care pregatesc masa pentru cateva mii de oameni zilnic. Ideile din spatele acestei practici sunt simple, dar remarcabile: in primul rand, pentru a te ruga e mai bine sa ai stomacul plin, asa ca inainte de rugaciune pooti sa iei masa la templu, indiferent de conditia ta sociala. In al doilea rand, indiferent daca esti om de rand sau rege, toata lumea trebuie sa stea jos impreuna cu toti ceilalti si sa manance aceeasi mancare - un mod de a arata ca toti oamenii sunt egali.

Cand esti in Roma, fa ca romanii; asa am facut si noi, si am mancat dintr-o tava de inox trei feluri de mancare vegetariana, foarte buna, dar care i-a provocat probleme psihice Alinei, care nu e obisnuita sa manance la comun, si cand a vazut cum omul care distribuia alimentele ii da paine din mana lui, s-a cam panicat si i-a pierit pofta de mancare - un lucru gresit, fiindca e obligatoriu sa termini tot ce ti-a fost dat in templu, fiindca e un pacat sa risipesti mancarea. Noi, ceilalti doi, ne-am "sacrificat" si am ajutat-o sa termine tot.

Templul avea o sala de rugaciune, in care se intra descult si oamenii se roaga in sunetul muzicii - aici erau trei barbati care cantau continuu versuri din cartea sfanta a religiei Sikh - scrisa de guru Nanak, fondatorul religiei (el dorea sa unifice religia hindusa su cea musulmana, si i-a iesit destul de bine; doritorii pot consulta surse mai competente, nu intentionez sa detaliez mai mult). Ce ne-a bucurat pe noi cel mai mult insa era curtea interioara, cu un bazin de apa mai mare decat o piscina olimpica, in care credinciosii se pot imbaia ca sa scape de boli si, poate, pacate. Un loc excelent pentru fotografie; vom reveni aici spre apus, cand lumina e buna. Dar deocamdata, e momentul sa vedem niste magazine.

Omul nostru ne-a explicat in templu ca el are o intelegere cu unele magazine; daca duce turisti acolo si ei stau mai mult de 10 minute, primeste cupoane gratuite de benzina. Ne-a dus in doua magazine din care n-am cumparat mai nimic, fiindca preturile erau evident umflate. Am fost de acord sa-i facem jocul fiindca nu ne-a cerut nimic pentru drumul la templu - un om mandru de religia lui, care vrea sa o arate oamenilor doar din mandrie.

Ne-am intors la templu, exact la timp pentru a prinde apusul. Un moment perfect ! Aproape ca am umplut cardurile de memorie cu fotografii. Pana acum nu am vazut oameni mai deschisi decat cei de aici; in special copiii, care pur si simplu te roaga sa le faci poze. Ce sa mai, acest templu ne-a facut ziua si am plecat fericiti inapoi spre hotel.

In loc de hotel insa am ajuns intr-un bar pe o terasa deasupra unei mini-piete din Paharganj. Privelistea era interesanta, mancarea ieftina si berea (fara licenta) la halba (sau cana). Ne-am cam intins aici la o vorba si o bere pana cand ne-am cam activat si am plecat din nou spre hotel. Din fericire (sau pacate, pentru mine) mai aveam trei beri cumparate de ziua trecuta (va mai amintiti incidentul cu tigarile si cersetorul ?) pe care le-am... baut. Combinat cu niste salata de vinete si respectiv, de varza, foarte picante, m-am asigurat de un somn foarte agitat.

Ramane de vazut ce ne rezerva a cincea zi...