Ziua 3

Ne-am trezit devreme din cauza traficului de dimineata din bazarul de langa hotel. Am constatat cu bucurie ca nu avem (inca) reactii adverse la mancarea de ziua trecuta; eu sper sa terminam excursia fara vizite prelungite la toaleta, dar mi se pare improbabil. Om trai si-om vedea !

Dl. Puneet ne-a tocmit un taxi pentru toata ziua. Scopul este sa ne plimbe prin oras, unde vrem noi, si sa ne astepte pana terminam. Noua ni s-a parut cam inuman sa lasam soferul sa stea in parcare cate 2-3 ore si am incercat sa-i explicam ca e liber sa ia alte comisioane in timp ce noi ne vedem de treburile noastre, dar cum engleza ii era aproape straina, n-am reusit sa-l convingem, asa ca a ramas cum era stabilit.

Primul loc vizitat a fost Fortul Rosu - o citadela constuita din caramida rosie de catre imparatul mogul Shah Jahan, prin secolul 17. O constructie impresionanta; se aseamana prin grandoare cu palatul sultanilor otomani. Gradinile fortului sunt pline de viata - am vazut acolo multe veverite, corbi, soimi si cativa pauni. Trebuie sa fi fost o placere sa locuiesti in interior in perioada de glorie a mogulilor, bogati si opulenti.

Dupa ce englezii au ocupat India (ce expresie bizara, luand in calcul ca englezii sunt o mana de oameni pe langa indieni), fortul a fost transformat in cladire militara. Asa a ramas pana la vreo 20-30 de ani dupa independenta, cand a fost introdus in circuitul turistic si in patrimoniul national.

Am avut din nou ocazia sa ne simtim ca niste ursi; grupuri de oameni, in special copii, ne rugau sa-si faca poze cu noi. Interesant ca, fiind sambata, scolile trimit copiii in excursii la monumente, cam cum faceam noi in copilarie, si cum din pacate nu cred ca se mai face acum. Evident, copiii indieni sunt mult m

ai multi, si se pare ca dupa gradinita sunt repartizati la scoli de baieti si de fete - nu par sa existe scoli mixte.

Am gasit soferul cu urechile mai lungi decat il lasasem; a trebuit sa platim parcarea, care noi nu stiam ca e cu plata, pentru toata ziua, fiindca am stat mai mult de 2 ore.

Nestiind unde vrem sa mergem mai departe, l-am lasat pe sofer sa decida, si el ne-a dus la Raj Ghat - mormantul (sau mai bine zis, locul rugului funerar) al lui Ghandi. Ca tot ce tine de Ghandi, locul era extrem de simplu - un bloc de piatra cu cateva litere hindi pe el si o flacara de veghe. A trebuit sa ne descaltam ca sa intram.

Mihnea incepea sa dea semne de nervozitate, fiindca e alergic la monumente - el voia bazaruri pline cu oameni, ca sa faca poze. Am facut un compromis si am rugat soferul sa ne duca intr-un loc unde sunt si monumente, si bazaruri. El a ales Lotus Temple, care are si un bazar langa el.

Templul este modern - construit in anii 80, de un arhitect canadian parca, si are forma unui lotus cu 27 de petale. E locasul de cult al religiei Bahai - o religie a pacii si tolerantei, la care, daca nu as fi pe deplin si cu convingere ateu, poate m-as converti. Dar asa, fiindca trebuia sa ne descaltam si aici, am zis pas - doar Alina a intrat. Nu mi-am regretat decizia - inauntru era doar o sala mare, goala, in care oamenii se rugau...

Urma torul a fost "bazarul" - de fapt un fel de Brintex, pentru cei din Brasov; un complex comercial, acoperit, cu diverse produse (se pare, lucrate manual). O dezamagire pentru noi, care nu voiam sa cumparam nimic. Am baut totusi un suc de portocale verzi si ananas, facut pe loc de un indian mic care nu parea in stare sa ridice o lingura, darmite sa stoarca ananas. Foarte gustos sucul, insa relativ scump pentru India - 30 de rupii (cam 75 de centi) un pahar.

Mihnea deja fierbea; ne-am intors in zona noastra de bazaruri, care oricum e cea mai mare din Delhi. Am devorat inca niste mancaruri excelente, fiindca era deja ora 2 si nu mancasem nimic in ziua respectiva. Mihnea a plecat sa pozeze, iar eu si Alina am ramas sa scrim jurnale de calatorie, evident nu pe uscat, ci cu cate un Kingfisher de 650ml (se pare, cea mai populara bere indiana).

Cheful de scris vine greu si se termina repede; dupa cateva pagini am plecat si noi in cautarea absolutului prin bazar. Alina si-a gasit sandale, eu nu am gasit mare lucru; eram in pana de inspiratie si fara prea mult chef. Ne-am plimbat fara tinta, pe stradutele indiene, asteptand o revelatie, care a venit.

Era un templu hindus, in care am intrat pentru ca auzisem sunet de tobe din cladirea de langa si mi se paruse ca de acolo vine. In interior, un omulet simpatic mi-a zis No shoes ! No shoes ! si m-a obligat sa ma descalt. Intr-o semi-engleza mi-a "explicat" cine sunt zeitatile din templu - la intrebarile mele: Ce rol are el/ea? Care e mitologia din spate? el imi raspundea cu un simplu Yes ! Yes ! - semn ca nu intelegea mai nimic. La final mi-a vopsit fruntea cu portocaliu - al treilea ochi al hindusilor, si mi-a dat zahar. Dupa care mi-a cerut bani.

Acesta este momentul culminant. Langa noi a aparut un om scund, slab si inaintat in varsta, care mi-a zis intr-o engleza impecabila; "Vezi ca [ghidul] nu intelege nimic di nce-i zici", dupa care i-a zis acestui, tot in engleza, pe un ton mustrator: "Nu cere bani de la acesti oameni ! Ei sunt oaspeti in tara noastra !". Am fost salvat.

Urmatoarele 30 de minute le-am petrecut discutand cu acest om, un autoproclamat filosof, despre semnificatiile ritualului hindus, yoga si spirit. Ca sa clarific putin in ce consta ritualul la care ma refer: intr-un bazin, sa zicem dreptunghiular, sunt puse in colturi trei zeitati si intr-un colt un taur (evident, statuete). In fata taurului se varsa un recipient care seamana cu lampa lui Aladdin, care are in centru o proeminenta rotunjita (mai tarziu am vazut si versiuni care au in centru capul lui Krishna), in jurul careia e infasurata o cobra cu capul ridicat. Se pare ca vasul respectiv semnifica organul sexual feminin, iar sarpele - ati ghicit, pe cel masculin... (scriu aceste randuri la doua zile dupa fapt, cand am aflat ca, Krishna este zeul iubirii si al dansului; nu intamplator e plasat capul lui la mijloc).

Hindusii toarna lapte in recipient, iar acesta se scurge in fata taurului pe care l-am pomenit mai sus - un semn de respect al hindusilor pentru celelalte vietati (un respect cateodata exagerat, dupa parerea mea, dar totusi admirabil).

Omul meu este un yogin convins; crede ca isi poate vedea sufletul - in fiecare fir de par, in ochi, urechi sau membru. Asta ii da puterea de a-si controla visele si de a vedea totul cum este. Eu va explic aici ce mi-a zis omul, nu e si convingerea mea personala; recunosc totusi ca yoga este, daca nu altceva, macar un mod bun de a te autodisciplina si in acelasi timp un exercitiu fizic excelent.

Exact cand am terminat si ieseam din templu au aparut Alina si Mihnea (Alina plecase dupa Mihnea in timp ce eu desluseam secrete hinduse). Ne-am dus, evident, intr-o cafenea, dornici de o bere - care, din pacate, nu exista in meniu. In India doar localurile cu licenta pot vinde alcool, si licenta e scumpa - nu multi sunt dispusi s-o plateasca. Pedeapsa pentru consum de alcool in public, in locuri fara licenta, e amenda de 5000 de rupii - foarte mult pentru majoritatea indienilor (e cam 100 de euro).

Exista totusi o portita - daca stai suficient de ascuns, poti bea o bere infasurata intr-o hartie de ziar. Berea nu e pe meniu, dar cere si ti se va da ! Noi asa am facut, si rasplata a fost pe masura.

Cei doi tovarasi de calatorie au inceput o cearta pe tot felul de nimicuri; nu-i nimic, se impaca intotdeauna. Eu si Mihnea am plecat sa pozam, iar Alina a ramas, imbufnata, cu berea. Nu stiu exact cine a fost mai castigat. Mai tarziu ne-am revazut cu ea, calma, cred ca e meritul berii.

Plimbarea pe circumferinta bazarului a dat roade - am gasit un magazin de bauturi, lucru rar, si se vedea asta: era plin de clienti, iar timpul mediu de serire era de 2 secunde. Eu m-am simtit ca un ardelean veritabil cand am cerut bere si a durat 15 secunde ca sa ma exprim, primesc si platesc !

Intre timp, afara se crease agitatie; un cersetor i-a cerut Alinei o tigara, si ea i-a oferit una din pachet. Omul i-a "luat toata mana" - 3 tigari in loc de una. Imediat, un indian s-a sesizat si a inceput sa-i faca observatie faptasului, care era oricum semi-beat. Toata multimea de clienti ai magazinului s-a strans acolo, si aveam impresia ca vor sa-l linseze pe bietul om, care intr-adevar gresise, dar nu atat de grav. A trebuit sa insistam ca e OK - oricum, am plecat inainte ca conflictul sa se aplaneze complet.

Cam asta a fost ziua a treia; vom mai vedea !