Ziua 14, 15

Nu e prea mult de spus; ne-am hotarat sa luam o binemeritata pauza si sa ne odihnim. Camera noastra de hotel are o amplasare speciala - nici o fereastra nu da inspre afara, asa ca e imposibil sa stii ce ora e sau daca e zi sau noapte. Drept urmare, am dormit toti cat e ziua de lunga. Pot spune nu am vazut Bundi decat din goana tuk-tukului, cand trebuia sa luam masa. Pacat, fiindca oraselul e frumos - sunt foarte multe case vopsite in albastru, si privit de departe arata foarte pitoresc. Desigur, ca majoritatea oraselor vechi mai rasarite, si acesta are un fort, construit de moguli, care avea rol dublu, de aparare si resedinta a maharajahului local. Am luat-o pe Alina "de manuta", lasandu-l pe Mihnea sa bantuie prin oras in cautare de subiecte si subiecti (el a recunoscut ca e alergic la monumente si cladiri istorice si noi n-am mai insistat), si am plecat sa exploram fortul, daca nu pentru altceva macar pentru efortul fizic, fiindca vizita presupune o urcare abrupta.
Pana acum, acesta a fost cel mai impresionant fort vazut de noi in India. Amplasat foarte bine, ofera o panorama superba a orasului. In interior se afla palatul maharajahului, o constructie care face Pelesul nostru sa paleasca (si sa nu uitam, acesta nu e un oras mare si nu a fost niciodata resedinta imperiala !). Din pacate, proprietarul actual, care este un urmas al familiei regale, nu depunde destule eforturi pentru a mentine constructia si ea se deterioreaza pe zi ce trece.
Palatul este o destinatie facila pentru turisti, fiind la baza fortului. Dar noi nu pentru asta am venit - vrem efort ! Ia sa urcam, urmarind linia fortificatiei, pana la postul de observatie din varf.
Pe drum, un paznic ne verifica biletele si ne recomanda sa inchiriem, pentru doar 10 rupii de persoana, cate un bat de alungat maimutele. Sunt oare atat de multe ? Omul ne asigura ca da, asa ca dam banii si primim in custodie doua craci de copac, pe care le-am fi obtinut gratis cativa metri mai incolo, din primul copac. Eh, pentru 10 rupii oare merita efortul ? Probabil ca nu.
Dupa zece minute de urcare (abrupta, intr-adevar) am aflat ca intr-adevar, maimute sunt, si multe ! Ca intr-un film cu Indiana Jones, ele stau pe zidurile invechite si se uita la trecatori; ele sunt astazi ostasii cetatii. Nu sunt violente, dar de ce sa risti ? Mai ales ca unele exemplare (masculii, cel mai probabil) sunt aproape la fel de mari ca un om, si fara indoiala mult mai puternice. De altfel, am avut un scurt moment de alarma cand a trecut in viteza, la cativa metri de noi, un asemenea specimen - anuntat cu chiote de maimutele mai mici, femele si pui. Alina are un reflex amuzant - cand se simte in pericol striga "Aoleu ! Mihnea !"; probabil ca Mihnea a sughitat, undeva departe, in oras, in acel moment.
Am aflat mai tarziu ca fortul delimiteaza o padurice in care traiesc cam 300 de maimute. Unii sustin ca ele pot deveni violente; om fi avut noi noroc ca n-a trebuit sa folosim batele din dotare. Oricum, o experienta inedita; in viitor va trebui sa trecem la animale mai mari !
Un alt loc simpatic, descoperit de urechile noastre in Bundi, e o terasa in miniatura, pe acoperisul unei case inalte, unde am avut placerea de a asculta Bob Marley si alte muzici "de pe la noi"; in rest, peste tot se aude muzica indiana pura, care pentru mine e aproape insuportabila. Noroc cu patronul de aici, care a deschis terasa acum doua luni fiindca acesta era visul lui. Nu are experienta; de exemplu, nu a realizat ca un local are nevoie de bucatar profesionist, asa ca gateste el - incet, prost si scump. In schimb, are bere (pe sub mana) si carti de joc, pe care trebuie sa le folosesti cat timp iti astepti mancarea comandata; noi am stat cam o ora pentru trei feluri amarate. Foarte de treaba omul totusi; ne-a intrebat cum ni s-a parut si ne-a spus, cu toata sinceritatea, ca e la inceput si daca e ceva ce poate imbunatati, o va face, trebuie doar sa-i spunem. Noi l-am sabotat si nu i-am spus (din politete prost aplicata) ca gatitul nu e punctul lui forte...